PRIMARIA MUNICIPIULUI PLOIESTI .Programul ”Curatenie generala ”.19 ianuarie 2021
 
Municipalitatea ploieşteană va desfăşura, astăzi, activităţi de salubrizare pe domeniul  public, în zonele: cartier Muzicanţi, cartier Mihai Bravu, B-dul Bucureşti, Şoseaua Vestului, strada Gh. Grigore Cantacuzino.
Programul “Curăţenie generală”, decis de actualul executiv ploieştean, implică activităţi de curăţenie şi igienizare, după cum urmează: măturarea străzilor, aleilor şi parcărilor, curăţarea mecanizată a arterelor de circulaţie rutieră şi a staţiilor operatorului de transport public urban, curăţarea manuală a rigolelor, lucrări de mentenanţă a spaţiilor verzi, colectare deşeuri.
În cursul acestei zile, sunt prezenţi în zonele amintite 259 angajaţi ai operatorului de salubritate, zeci de reprezentanţi ai S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. şi cetăţeni, care sunt beneficiari ai venitului minim garantat. Echipele de lucrători vor desfăşura, treptat, serviciile de salubrizare stabilite în cadrul programului administraţiei publice ploieştene. 
Totodată, la nivelul parcurilor şi grădinilor publice, va continua activitatea de întreţinere, precum şi de reamenajare a acestor spaţii, prin îndepărtarea vegetaţiei degradată fiziologic şi înlocuirea ei cu material dendrologic caracteristic sezonului.
 
Administraţia publică locală invită ploieştenii să susţină acţiunile şi să răspundă într-un mod pozitiv, printr-un efort comun de menţinere a curăţeniei, aşa încât Ploieştiul să redevină un oraş curat şi primitor.