Programul ”Curatenie generala ” Ploiesti.13 noiembrie 2020
 
Acţiunile de curăţenie generală derulate de Primăria Municipiului Ploieşti, vineri, s-au desfăşurat  în zonele: strada Mărăşeşti, strada Găgeni, strada Splaiului, Bulevardul Republicii (tronson Şoseaua Nordului – intersecţie Caraiman), Şoseaua Vestului, strada Nicolae Titulescu, strada Vasile Lupu, strada 24 Ianuarie, strada Veniamin Costache, strada Colinii, strada Al. Odobescu, parc Sud.
 
Aproximativ 300 de angajaţi ai S.C. Rosal Grup S.A. şi 200 ai  S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. au efectuat servicii de curăţenie pe străzi, alei, în parcări şi spaţiile verzi. Aceştia vor lucra în schimburi pe toată perioada zilei. Activităţile au constat în măturarea străzilor, aleilor şi parcărilor, curăţarea şi spălarea mecanizată a arterelor de circulaţie, platformelor pentru depozitarea deşeurilor, dar şi a staţiilor operatorului de transport urban,  colectarea gunoaielor şi a deşeurilor vegetale.
De asemenea, în teren au fost  prezenţi şi 39 de cetăţeni, care beneficiază de venitul minim garantat şi care vor lucra în folosul comunităţii, pentru a elimina mizeria şi gunoaiele prezente pe domeniul public al Municipiului Ploieşti.
Facem precizarea că, la nivelul spaţiilor verzi şi locurilor de joacă, reprezentanţii S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., echipaţi cu utilaje speciale (greble, lopeţi, drujbe, suflante, trimere, secător, etc.), vor efectua servicii de curăţenie, toaletare şi tăieri arbori sau gard viu.
 
Va continua şi activitatea de amplasare a coşurilor stradale pentru gunoi, în special în zonele intens circulate. 
Echipele de lucrători vor interveni şi la nivelul unităţilor de învăţământ, unde vor executa servicii de salubrizare în spaţiile exterioare, conform programului stabilit. 
Reprezentanţii Poliţiei Locale Ploieşti vor fi prezenţi în teren pentru a identifica şi sancţiona persoanele care depozitează şi abandonează deşeuri pe domeniul public. 
 
Administraţia publică locală invită ploieştenii să susţină acţiunile şi să răspundă într-un mod pozitiv, printr-un efort comun de menţinere a curăţeniei, aşa încât Ploieştiul să redevină un oraş curat şi primitor.
Sursa:Comunicat Primaria Mun.Ploiesti