Noii consilieri locali, avocatul Răzvan Toma Stănciulescu şi Cristina Toma Cochinescu au depus jurământul de investitură
Astăzi, la sediul Primăriei mun. Ploieşti a avut loc şedinţa de investitură a Primarului, Andrei Volosevici şi a Consiliului Local.
Printre cei 24 de viitori consilieri locali , Partidul Prahova în Acţiune va avea 2.
Avocatul Răzvan Toma Stănciulescu şi Cristina Toma Cochinescu.
” Am trăit astăzi emoţia depunerii jurământului în faţa Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, în prezenţa Primarului Municipiului Ploieşti, a Prefectului Judeţului Prahova şi a Preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova.
Mulţumesc prietenilor, familiei şi ploieştenilor pentru gândurile frumoase, încurajările şi susţinerea lor!” a spus pe un site de socializare, Cristina Toma Cochinescu.
 
La rândul său, Răzvan Toma Stănciulescu a declarat pentru www.infoploiesticity.ro, următoarele:
 
” Văd în acest mandat multe provocări, deoarece Ploieştiul are mult de recuperat pentru a reveni în topul oraşelor mari din România. Nu intru în detalii, le ştim cu toţii. Văd un suflu nou adus de consilierii tineri şi din discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei din Consiliu, văd că toată lumea este dispusă să pună umărul la reconstrucţia oraşului nostru.
 
Primarul Andrei Volosevici are experienţă administrativă, sprijin electoral şi, cel mai important, este deschis la discuţii şi la colaborare, astfel încât sper că vom face o echipă bună – Consiliul local şi Primarul nu vor mai fi într-o continuă luptă.
 
Cât despre mine şi colega mea Cristina Cochinescu, ne dorim să realizăm, cu sprjinul celorlalţi consilieri, proiectele pe care le-am derulat în ultimii ani şi să ne punem amprenta în mod pozitiv la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale ploieştenilor.
 
Personal, voi sprijini orice proiect, indiferent de zona politică din care vine, cu condiţia să contribuie la dezvoltarea oraşului nostru.
 
Ploieştenilor le transmit să aibă încredere în mine, în noua conducere şi că pot apela la sfatul meu oricând au vreo problemă administrativă.
 
Mulţumesc echipei IPC pentru susţinere!
 
Av. Răzvan-Toma Stănciulescu
Consilier local - Municipiul Ploieşti”
 
P.S.Le dorim MULT SUCCES celor doi noi consilieri locali şi cu siguranţă le vom urmări activitatea.