IJP PRAHOVA.BULETIN DE PRESĂ.21 iulie 2020
 
Bărbat reţinut pentru conducere fără permis
 
 
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Urlaţi efectuează cercetări într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. La data de 17 iulie a.c., poliţiştii au oprit pentru control, în Urlaţi, un autoturism condus de către un bărbat. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, unde a refuzat prelevarea. În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. 
 
 
Depistat la volan deşi avea dreptul de a conduce suspendat
 
La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 11.45, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au oprit pentru control un bărbat care conducea un moped, în comuna Măneşti. Din verificările efectuate a reieşit faptul că, bărbatul de 27 de ani, are dreptul de a conduce suspendat. În cauză, a fost întocmit dosar penal conducerea unui vehicul fără permis de conducere.