IJP PRAHOVA.ACŢIUNE CU EFECTIVE MĂRITE ÎN MUNICIPIUL PLOIEŞTI.26 iunie 2020
 
În după-amiaza zilei de ieri (nr. vineri 26 iunie a.c.), poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti şi Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au acţionat împreună cu specialişti ai Registrului Auto Român, în vederea reducerii riscului rutier şi verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire şi combatere a răspândirii infecţiei cu virusul SARS COV-2.
 
Aceştia au acţionat în zona de nord a municipiului Ploieşti, pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente, având în vedere şi identificarea persoanelor care nu respectă prevederile legale emise în contextul Covid 19.
Cu această ocazie, au fost controlate peste 200 de autovehicule şi 238 de persoane, fiind aplicate 44 de sancţiuni, dintre care 37 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002.
Din totalul sancţiunilor, 16 au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranţă, 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru abateri privind starea tehnică a vehiculelor şi 11 pentru alte abateri. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost reţinute 6 certificate de înmatriculare şi 1 permis de conducere.
 
Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte 11.400 lei.
 
Exemplu: 
 
O femeie în vârstă de 55 de ani, care circula la volanul unui auto pe str. Cameliei, nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni aflaţi în traversarea regulamentară a părţii carosabile, fapt pentru care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 580 lei, totodată fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
 
De asemenea, cetăţenii au fost sfătuiţi de poliţişti să respecte prevederile legale specifice perioadei stării de alertă, regulile de distanţare socială şi folosirea mijloacelor de protecţie.