BULETIN DE PRESĂ IJP PRAHOVA.18 iunie 2020
 
Femei reţinute de poliţişti pentru furt
 
În cursul zilei de joi, am fost sesizaţi cu privire la faptul că, în parcarea unui centru comercial din Ploieşti se află trei persoane de sex feminin care prezintă un comportament suspect. Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţiei Ploieşti au depistat şi identificat cele trei femei, acestea fiind din judeţul Ialomiţa, având vârste între 25 şi 45 de ani. Cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra uneia dintre ele a fost găsit un portofel care conţinea documente de identitate, carduri bancare şi alte înscrisuri aparţinând unei alte persoane. Din verificările efectuate, s-a stabilit că acestea au urmărit, pe jos, persoana vătămată, în parcarea complexului comercial şi profitând de neatenţia ei, au sustras portofelul din geanta pe care o purta asupra sa. În cauză a fost deschis un dosar penal  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cele trei femei fiind reţinute pentru o perioadă de 24 de ore. În baza probatoriului administrat,  faţă de două dintre acestea a fost dispusă măsura arestării preventive. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a femeilor.
 
 
Dosar penal pentru tâlhărie, ploieştean arestat preventiv
 
În seara zilei de 17 iunie a.c., am fost sesizaţi cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, o persoană de sex masculin, care ar fi comandat printr-o aplicaţie produse alimentare, la momentul livrării acestora, a refuzat achitarea contravalorii comenzii. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, persoana necunoscută, după ce ar fi luat produsele de livrator, i-a cerut acestuia să îl însoţească la maşină. Aici, persoana vătămată a văzut că bărbatul ţinea în mână o armă ce părea reală şi care era îndreptată către el, moment în care s-a speriat şi a plecat imediat de la faţa locului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea unei persoane bănuite de comiterea faptei, aceasta fiind condusă la sediul poliţiei, ocazie cu care a predat şi o armă tip airsoft nefuncţională, pe care o deţinea fără drept. În baza probatoriului administrat în cauză, persoana a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore, astăzi fiind dispusă măsura arestării preventive. 
 
Prinşi băuţi la volan
 
În ziua de 16 iunie a.c., în jurul orei 23:00, patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi, a depistat în trafic un auto condus de un bărbat din localitate, care emana halenă alcoolică. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
 
Joi, 18 iunie, în jurul orelor 03:45, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au oprit pentru control o autoutilitară, care se deplasa pe Calea Doftanei, din Câmpina. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi în acest caz, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
 
Conducere fără permis
 
În data de 18 iunie a.c., în jurul orei 01:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, au depistat în trafic, în localitatea Tătărani, o autoutilitară care se deplasa pe sensul de mers Ploieşti – Bărcăneşti, cu o viteză peste limita legală, fiind înregistrată de aparatul radar cu 92 km/h. Conform verificărilor efectuate, conducătoarea auto avea şi dreptul de a conduce autovehicule suspendat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, fiind totodată sancţionată contravenţional în baza prevederilor O.U.G. 195/2002.
 
Foto cu caracter ilustrativ