IJP PRAHOVA .BULETIN DE PRESĂ.13 mai 2020

Hoţ din buzunare prins în flagrant

  • Ieri, în jurul orei 10:00, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 59 de ani, în timp ce sustrăgea un telefon mobil din buzunarul unei persoane, pe strada George Coşbuc din municipiu.

Acesta a fost condus la sediul poliţiei pentru audiere şi ulterior, a fost reţinut pentru 24 de ore. În cursul acestei zile urmează să fie prezentat unităţii de parchet, cu propunere legală.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Dosar penal pentru alcoolemie

 

  • Poliţiştii din Vălenii de Munte au fost sesizaţi marţi seară, în jurul orei 22:30, cu privire la faptul că, pe strada Nicolae Bălcescu din localitate, un autoturism a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.

La faţa locului a fost găsit autoturismul implicat în eveniment, fiind totodată identificat şi conducătorul auto. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Foto cu caracter ilustrativ