IJP PRAHOVA. BULETIN DE PRESĂ.6  aprilie 2020
Infracţiuni la regimul rutier
Vineri, 3 aprilie, în jurul orelor 08:40, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti au oprit pentru control un autovehicul care circula pe raza municipiului, iar cu ocazia testării conducătorului auto, un bărbat de 42 de ani din judeţul Dâmboviţa, a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infractiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
 
Şi pe raza oraşului Breaza, patrula de siguranţă publică a depistat pe raza localităţii, un bărbat de 43 de ani care se deplasa la volanul unui auto, deşi consumase băuturi alcoolice. Astfel, la testarea cu etilotestul, a rezultat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. De asemenea, conducătorul auto a fost sancţionat pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020.
 
Tot vineri, pe raza municipiului Câmpina, poliţiştii au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, care în timp ce conducea un autovehicul a încălcat regimul legal de viteză. Din verificările efectuate a reieşit faptul că autorizaţia de circulaţie provizorie emisă pentru autoturism avea termenul de valabilitate expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvarsirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Totodată i-a fost reţinut permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă cu drept de circulaţie şi a fost sancţionat contravenţional pentru încalcarea regimului legal de viteză.
 
În aceiaşi dimineaţă, în jurul orelor 07:50 pe raza localităţii Băneşti a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea evenimentului, iar cu ocazia testării cu etilotestul a celor doi conducători auto unul dintre ei, un bărbat de 52 de ani avut rezultat pozitiv, respectiv  0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, totodată bărbatului i-a fost reţinut permisul de conducere şi eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Şi cel de al doilea conducător auto, o femeie de 52 de ani, a rămas fără permisul de conducere, întrucât nu ar fi acordat prioritate de trecere.  
 
Şi sâmbătă, 4 aprilie, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un auto pe raza oraşului Vălenii de Munte. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest reieşind o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
 
În data de 4 aprilie a.c., în jurul orelor 03:20, o patrulă de siguranţă publică a oprit pentru control un auto care circula pe raza comunei Târgşoru-Vechi. Tânărul de 20 de ani care conducea autoturismul, a fost testat cu etilotestul, rezultând valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, din verificări a reieşit faptul că acesta nu deţine permis de conducere, iar auto folosit a fost sustras de pe raza localităţii Strejnicu, de la o persoană cu care ar fi consumat băuturi alcoolice în cursul nopţii. În acelaşi autovehicul se mai aflau doi pasageri, o tânără de 20 de ani şi un bărbat de 24 de ani. Faţă de cei trei tineri s-a luat măsura sancţionării contravenţionale pentru încălcarea prevederilor art.1 din Ordonanţa Militară nr.1/2020. Totodată, în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul savârsirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi  furt în scop de folosinţă. 
 
Duminică, în jurul orei 04:30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.2 Floreşti, au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autoturism condus de un bărbat ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi avariat alte două auto parcate în dreptul unui imobil din localitatea Măgureni. La faţa locului au fost găsite cele trei auto implicate şi conducătorul auto. Acesta este un tânăr de 19 ani din localitate, care în urma testării cu etilotesul a avut rezultat pozitiv, respectiv 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. De asemenea, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale pentru încălcarea prevederilor art.1 din Ordonanţa Militară nr.1/2020.
 
În jurul orei 20:30, în Buşteni, patrula de siguranţă publică a oprit pentru control un auto, stabilind în urma verificărilor faptul că, bărbatul în vârstă de 34 de ani din Bucureşti, care se afla la volanul autoturismului,  are dreptul de a conduce suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat.
În jurul orelor 23:40, acelaşi bărbat a fost depistat din nou conducând autoturismul pe raza localităţii. În cauză a fost întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat.
 
Minor cercetat pentru furt
 
Poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Secţiei nr. 1 Ploieşti efectuează cercetări într-o cauză privind forţarea, de către persoane necunoscute, a portierei unei autoutilitare parcate pe strada Gheorghe Doja şi sustragerea din interior a sumei de 200 de lei. În urma verificărilor, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei – un ploieştean de 17 ani, care cu ocazia audierii, a recunoscut fapta comisă. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor O.M. 3/2020 cu amendă în cuantum de 5.000 lei. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a autorului.
 
Acţiune pe linie rutieră
 
Poliţişti ai Serviciului Rutier au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente. 
Duminică, 5 aprilie, au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 24.756 lei, au reţinut două permise de conducere, au retras un certificat de înmatriculare auto şi au testat cu aparatul etilotest 22 de conducători auto. 
 
Principalele activităţi desfăşurate de către efectivele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova în perioada 3-5 aprilie:
 
Efectivele de poliţie rutieră din Prahova au organizat şi desfăşurat trei acţiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, ocazie cu care au fost verificaţi cu aparatul etilotest 97 de conducători auto. Având în vedere neregulile depistate, poliţiştii rutieri au constatat patru infracţiuni şi au aplicat 277 de sancţiuni contravenţionale, sancţionând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră (trei pentru viteză excesivă; şase pentru abateri ale pietonilor; 14 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, trei pentru alcool, 14 pentru transportatori de persoane şi mărfuri etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 15 permise de conducere şi retrase şapte certificate de înmatriculare. 
 
De asemenea, dispozitivul de siguranţă publică a acţionat pe raza întregului judeţ în vederea menţinerii unui climat de normalitate civică. În urma activităţilor de patrulare în mediul urban, agenţii de siguranţă publică au constatat opt infracţiuni (patru în flagrant) şi au aplicat 820 de sancţiuni contravenţionale (dintre care: 127 pentru diferite încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991, 51 la O.U.G. nr. 195/2002 etc.), în valoare totală de 1.092.760 lei. Totodată, agenţii de siguranţă publică au verificat 1.970 de autovehicule şi au legitimat 3.523 de persoane. 
 
În aceeaşi perioadă, în mediul rural au fost sesizate 33 de infracţiuni şi constatate 544 de contravenţii (dintre care 86 la Legea nr. 61/1991 şi 79 la O.U.G. nr. 195/2002). De asemenea, au fost legitimate 3.514 persoane şi controlate 1.716 autovehicule (45 testări alcoolscop). 
 
Foto cu caracter ilustrativ