C.L.S.U   Ploieşti ,noi măsuri suplimentare de prevenire a raspandirii COVID 19-CORONAVIRUS

Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Adrian Florin Dobre, a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Ploieşti pentru luarea unor noi măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii coronavirusului COVID-19.

Astfel, s-a hotărât ca, începând cu data de 30 martie 2020, să se înfiinţeze un nou Centru pentru îngrijirea şi adăpostirea persoanelor fără adăpost, în contextul implementării regulilor de prevenire a infecţiei cu COVID-19. Acesta va funcţiona în clădirea în care a funcţionat Liceul Ludovic Mrazek, din strada Mihai Bravu nr. 241. Clubul sportiv Municipal şi Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti vor duce la îndeplinire prevederile acestei hotărâri.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Ploieşti a mai stabilit continuarea lucrărilor pentru realizarea Pasajului “Podul de lemn”, în vederea coroborării activităţii cu închiderile de circulaţie pe liniile ferate, necesare efectuării lucrărilor, în conformitate cu Aprobarea nr. 115/25.03.2020 emisă de Ministerul Transporturilor, Compania Naţională Căi Ferate, Sucursala Regională de Căi Ferate Bucureşti.

Constructorul S.C. Europan Prod S.A. îşi va asuma răspunderea respectării prevederilor Ordonanţei militare nr. 3/24.03.2020, precum şi a măsurilor de protecţie sanitară a personalului, pe perioada efectuării lucrărilor.

Direcţia Tehnic-Investiţii şi constructorul menţionat mai sus vor duce la îndeplinire prevederile acestei decizii.

Reamintim că, orice problemă întâmpinată de cetăţeni, în contextul actual al epidemiei de coronavirus COVID-19, poate fi semnalată la numerele de telefon ale Direcţiei de Sănătate Publică Prahova 0244/407 776, 0244/407 780, 0244/407 760, 0244/595 402 sau la TELVERDE 0800 800 358.

Municipalitatea le mulţumeşte ploieştenilor pentru înţelegere şi le recomandă calm şi o atitudine civică în aceste momente. 

 

Sursa:Comunicat Primaria mun.Ploiesti

Foto cu caracter ilustrativ