Parcurile din Ploiesti au fost inchise,de vineri

Primăria municipiului Ploieşti suplimentează măsurile luate în vederea limitării, pe cât posibil, a răspândirii coronavirusului, reiterând interesul şi preocuparea municipalităţii privind securitatea cetăţenilor din oraşul nostru, în contextul pandemiei cu COVID19.Astfel, urmare a constatării, în data de 19 martie 2020, a unor grupuri de tineri în zonele parcurilor din Ploieşti, în ciuda recomandărilor şi avertizărilor emise la nivel naţional, primarul municipiului Ploieşti, domnul Adrian Florin Dobre a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Ploieşti care a adoptat vineri, 20 martie 2020, Hotărârea nr. 21, care aprobă închiderea accesului în toate parcurile din municipiul Ploieşti, inclusiv Parcul Memorial „Constantin Stere”, începând cu data de 20.03.2020, pe perioada instituirii stării de urgenţă.

Apelăm, din nou, şi pe această cale, la calm şi atitudine civică, astfel încât să putem depăşi împreună, cu bine, această situaţie.

 

Sursa:Comunicat Primaria Ploiesti

 

Foto cu caracter ilustrativ