BULETIN DE PRESA IJP PRAHOVA.9 IANUARIE 2020
 
A sustras un portofel şi la scurt timp a fost depistat de către poliţiştii Secţiei 3 Ploieşti 
 
    • La data de 7 ianuarie, Secţia nr. 3 Ploieşti a fost sesizată cu privire la sustragerea de către persoane necunoscute a unui portofel ce conţinea documente şi bani, de pe tejgheaua casei de marcat a unui magazin de pe strada Mărăşeşti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat la scurt timp persoana bănuită de comiterea faptei – un ploieştean de 51 de ani. Portofelul, cu documentele şi întreaga sumă de bani, a fost recuperat şi predat persoanei vătămate, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
 
 
Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, dus la îndeplinire de poliţiştii prahoveni
 
    • În urma activităţilor desfăşurate de către agenţi din cadrul Secţiei Rurale nr. 7 Cocorăştii Colţ a fost depistat şi reţinut un bărbat din comuna Ariceştii Rahtivani, în vârstă de 39 de ani, faţă de care Judecătoria Ploieşti a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. 
A fost încarcerat în Penitenciarul Mărgineni.
 
 
Bărbat cercetat pentru sustragerea a 5000 kg porumb
 
    • Agenţi din cadrul Postului comunal Drăgăneşti efectuează cercetări într-o cauză privind sustragerea a cca 5.000 kg porumb de pe un teren din localitate. În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei – un bărbat de 43 de ani, din localitate. În cauză, prejudiciul a fost recuperat în totalitate, dosarul penal urmând a fi înaintat cu propunere legală Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. 
 
 
 
Taxi ,,pirat” depistat de poliţiştii din Vălenii de Munte
 
    • Mircuri, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Vălenii de Munte au acţionat pentru combaterea transportului ilegal de persoane pe raza oraşului, ocazie cu care au depistat un conducător auto despre care existau indicii că efectuează, în mod repetat, transport rutier de persoane, contra cost, fără a deţine autorizaţie taxi. În auto se aflau trei persoane care au declarat că urmau să achite contravaloarea transportului la destinaţie, în localitatea Drajna de Sus. Şoferul a fost sancţionat contravenţional, poliţiştii dispunând măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului pe o perioadă de 6 luni, reţinerea certificatului de înmatriculare şi retragerea plăcuţelor de înmatriculare. 
 
Sancţiune contravenţională pentru abateri la regimul silvic
 
    • Poliţişti din cadrul Postului comunal Scorţeni au depistat un bărbat din localitate în timp ce transporta fără documente de provenienţă cantitatea de 0,8 m3 material lemnos, tăiat cu o zi înainte dintr-o pădure aparţinând Ocolului Silvic Doftana. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 8000 de lei iar materialul lemnos a fost predat ocolului silvic.
 
Dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier
 
    • În dimineaţa zilei de 08 ianuarie a.c, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Valea Calugărească, în baza unor date şi informaţii au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani din comuna Valea Călugărească, în timp ce conducea un autoturism pe DN1B. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că acesta are permisul de conducere anulat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
 
    • În aceeaşi zi, în jurul orelor 19:30, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Valea Calugărească, au oprit pentru control pe raza comunei Plopu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Mogoşoaia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat. În cauză s-a deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul posedând permis de conducere cu restricţii-suspendat.
 
    • În ziua de 08 ianuarie a.c., în jurul orelor 11:45, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ, au oprit pentru control pe raza comunei Tinosu un 
autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat. În cauză s-a deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
 
Principalele activităţi desfăşurate de către efectivele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova în ultimele 24 de ore : 
 
    • Efectivele de poliţie rutieră din Prahova au organizat şi desfăşurat patru acţiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, ocazie cu care au fost verificaţi cu aparatul etilotest 286 de conducători auto. Având în vedere neregulile depistate, poliţiştii rutieri au aplicat 197 de sancţiuni contravenţionale, sancţionând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră (24 pentru viteză excesivă, 27 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, opt pentru transportatori de persoane şi mărfuri etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 22 permise de conducere şi au fost retrase cinci certificate de înmatriculare auto. 
 
    • De asemenea, dispozitivul de siguranţă publică a acţionat pe raza întregului judeţ în vederea menţinerii unui climat de normalitate civică. În urma activităţilor de patrulare în mediul urban, agenţii de siguranţă publică au constatat o infracţiune în flagrant şi au aplicat 153 de sancţiuni contravenţionale (dintre care: 87 pentru diferite încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991, 37 la O.U.G. nr. 195/2002 etc.), în valoare totală de 58.360 lei. Totodată, agenţii de siguranţă publică au verificat 174 de autovehicule şi au legitimat 503 persoane. 
 
    • În aceeaşi perioadă, în mediul rural au fost sesizate 11 infracţiuni şi constatate 88 de contravenţii (dintre care 37 la Legea nr. 61/1991 şi 43 la O.U.G. nr. 195/2002). De asemenea, au fost legitimate 786 de persoane şi controlate 511 autovehicule (72 testări alcoolscop). 
 
 
Sursa:IPJ Prahova
 
Foto cu caracter ilustrativ