BULETIN DE PRESĂ IJP PRAHOVA.14 octombrie 2019

 

Şoferi inconştienţi depistaţi pe drumurile publice prahovene. 12 dosare penale întocmite în acest weekend pentru infracţiuni la regimul rutier.

Poliţiştii au acţionat pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente, în special pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză şi a celor care conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi a abaterilor săvârşite de pietoni şi biciclişti.

Din nefericire, în acest weekend, au fost constatate un număr de 13 infracţiuni la regimul rutier, pentru care poliţiştii au întocmit 12 dosare penale.

Ziua de vineri, 11 octombrie 2019, s-a încheiat cu două dosare penale, în care un ploieştean în vârstă de 39 de ani, este cercetat penal după ce a fost depistat pe DN 1A, pe raza localităţii Vălenii de Munte, emanând o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Un alt bărbat în vârstă de 41 de ani, a fost identificat pe raza oraşului Sinaia, în timp ce conducea un motociclu, deşi nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiint totodată şi sub influenţa alcoolului, respectiv 0,84 mg/l alcool pur în etilotest.

 

Şi în ziua de 12 octombrie, poliţiştii s-au confruntat cu încălcări ale legislaţiei rutiere, astfel încât 10 conducători auto s-au ales cu dosar penal, opt dintre aceştia pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Pe primul loc, în sens negativ, s-au clasat doi conducători auto în vârstă de 21 de ani, respectiv 38 de ani, care au fost depistaţi pe raza localităţilor Blejoi şi Floreşti, iar în dreptul acestora etilotestul a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, în ambele cazuri.

Alcoolemii de 0,43/ 0,44/ 0,46/ 0,58/ 0,64/ 0,76 mg/ l alcool în aerul expirat, au fost depistate de poliţişti atât pe drumurile naţionale şi europene, cât şi pe raza municipiului Ploieşti sau a localităţilor, precum Drajna şi Breaza.

În aceste cauze, conducătorii auto cu vârstele cuprinse între 28 de ani -52 de ani, au fost conduşi la o unitate spitalicească în vederea recoltări mostrelor biologice de sânge.

 

Foto cu caracter ilustrativ