Comunicate de presa Politia Locala Ploiesti

 Sancţiuni pentru cei care aruncă gunoiul pe domeniul public 

De la începutul lunii octombrie 2019 şi până în prezent, poliţiştii locali au confiscat patru atelaje hipo, depistate pe străzile Elena Doamna, Apelor şi Podul Înalt, proprietarii căruţelor încălcând astfel prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 432/2018 privind interzicerea accesului şi deplasării căruţelor şi vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipiul Ploieşti. Totodată, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2.250 lei. 

De asemenea, pentru abandonarea deşeurilor menajere şi a materialelor rezultate din construcţii, a  resturilor vegetale, electrocasnicelor şi a mobilierului scos din uz pe domeniul public, pentru depozitarea deşeurilor pe platformele gospodăreşti în afara recipienţilor, precum şi pentru nedeţinerea contractelor încheiate cu firma de salubritate autorizată din municipiu, au fost aplicate în total 29 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.500 lei. 

Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate în timpul acţiunilor specifice de patrulare şi monitorizare, dar şi ca urmare a sesizărilor venite din partea cetăţenilor. 
 

Cetăţeni ameninţaţi în piaţă cu o armă albă 
 

În data de 04 octombrie 2019, în jurul orelor 18:15, un echipaj auto a fost sesizat de paznicul Pieţei Malu Roşu despre faptul că a fost ameninţat cu cuţitul, atât el cât şi cetăţenii din piaţă, de către două persoane care au părăsit zona cu puţin timp în urmă. 

Procedând la verificarea zonei imediat apropiate, poliţiştii locali au depistat şi interceptat persoanele în cauză, numiţii P.A.T., în vârstă de 33 de ani şi P.F.A., în vârstă de 49 de ani, ambii domiciliaţi în Ploieşti. În urma controlului corporal, s-au găsit asupra numitului P.A.T. două cuţite tip briceag (aprox. 25 – 30 cm). 

La faţa locului s-au prezentat şi două echipaje din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie. Persoanele în cauză, care se manifestau violent, au fost încătuşate şi transportate la secţia de poliţie, fiind predate lucrătorilor acesteia, în vederea continuării cercetărilor.