Facilitati fiscale pentru contribuabilii ploiesteni

 

Primăria Municipiului Ploieşti, prin Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, informează contribuabilii ploieşteni că, prin Hotărârea de Consiliu Local nr.292 din data de 29 august 2019, s-a aprobat acordarea unor facilităţi fiscale către contribuabilii care înregistrează debite la bugetul local, în sensul anulării accesoriilor înregistrate în cazul obligaţiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018. 

Facilitatea fiscală acordată constă în scutirea integrală a majorărilor de întârziere aferente debitului principal restant la data de 31 decembrie 2018, cu condiţia achitării debitului principal, la zi, până la data de 15 decembrie 2019.  

Precizăm că, scutirea integrală a majorărilor de întârziere se acordă pentru debitele restante aferente impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren şi a impozitului asupra mijloacelor de transport. 

Pentru a beneficia de această facilitate fiscală, contribuabilul trebuie să aibă achitate toate obligaţiile bugetare, la zi, inclusiv amenzile contravenţionale. 

Pentru orice detalii privind procedura de acordare a facilităţilor fiscale, vă puteţi adresa personalului instituţiei:  

⦁ la sediul Serviciului Public Finanţe Locale, situat pe B-dul Independenţei nr.16 -Serviciul Stabilire Impozite şi Taxe Persoane Juridice, Serviciul Stabilire Impozite şi Taxe Persoane Fizice – Centru şi Biroul Evidenţă Auto; 

⦁ la Serviciul Stabilire Impozite şi Taxe Persoane Fizice – Vest şi Serviciul Urmărire şi Încasare Creanţe Bugetare - situate pe  Şoseaua Vestului nr.19.  

 De asemenea, pentru informaţii privind procedura de acordare a facilităţilor fiscale, puteţi consulta site-ul insituţiei www.spfl.ro  sau puteţi accesa  pagina de facebook a Serviciului Public Finanţe Locale. 

 

Sursa:Comunicat Primaria mun.Ploiesti