41 de amenzi operatorului de salubritate pentru nerespectarea programului de colectare a deşeurilor menajere, prevăzut în contractul încheiat cu municipalitatea

Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Adrian Florin Dobre,  a verificat din nou, personal, starea de salubritate a municipiului Ploieşti, în cadrul unei acţiuni de control care s-a derulat, noaptea trecută, împreună cu reprezentanţi ai Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti şi Poliţiei Locale Ploieşti.

 

Astfel, s-au acordat noi amenzi operatorului de salubritate pentru nerespectarea programului de colectare a deşeurilor menajere, prevăzut în contractul încheiat cu municipalitatea.

 

Controalele s-au derulat şi de această dată, atât la gospodăriile individuale ale ploieştenilor,  precum şi la asociaţiile de proprietari. 

 

Astfel, inspectorii Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 lei, iar echipajele Poliţiei Locale Ploieşti au acordat 41 de amenzi, în valoare totală de 102.500 lei.

 

Străzile vizate de controalele derulate, în cursul nopţii trecute, în privinţa stadiului de ridicare a gunoiului menajer, au fost următoarele: Sabinelor, Vitejilor, Armaşilor, Erou Moldoveanu Marian, Găgeni, Cameliei, Rapsodiei – Aleea Romaniţei, Aleea Cătinei, strada laurilor, Şoseaua Nordului, Constantin Brezeanu, Baraolt, Sold. Erou Arhip Nicolae, Anotimpului, Aleea Godeanu, Aleea petrochimiştilor, Crizantemelor, Muscel, Vitioarei, G-ral Eremia Grigorescu, Şipote, Minerva, Aleea Strunga, Tribunei, Aleea Zamora, Azuga, Buştenari, Inoteşti, Păcureţi, Pielari, B-dul Petrolului, Arnăuţi, Piaţa Victoriei, Cosminelor, Lăcrămioarei. 

 

Reamintim faptul că, primarul Adrian Florin Dobre a declarat ferm că, acţiunile de control nu vor înceta până când nu se va constata că acest serviciu public se desfăşoară corespunzător la nivelul municipiului Ploieşti.  

foto:myploiesti.ro