Anunt SPLCEP Ploiesti - Infiintare SPLCEP Blejoi Primăria Municipiului Ploieşti, prin Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPLCEP) Ploieşti, informează cetăţenii că, începând cu data de 15 martie 2017, devine operaţional Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Blejoi şi, în consecinţă, SPLCEP Ploieşti nu va mai deservi comunele Păuleşti şi Blejoi.

Astfel, având în vedere Hotărârea Consiliului Judeţean Prahova 28/28.02.2017 privind modificarea arondării localităţilor din judeţul Prahova la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, începând cu data de 15 martie 2017, ca urmare a înfiinţări Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Blejoi şi arondării comunei Păuleşti la SPLCEP Blejoi, cărţile de identitate pentru locuitorii comunelor Blejoi şi Păuleşti se vor elibera de către SPLCEP Blejoi.

De asemenea, documentele necesare în vederea obţinerii Cărţii de Identitate, vor fi depuse de persoanele domiciliate în cele două comune tot în cadrul SPLCEP Blejoi.