
Primăria Municipiului Ploieşti, prin Direcţia Tehnic – Investiţii, informează cetăţenii că, începând de luni, 16 aprilie 2018, se vor executa lucrări de întreţinere carosabil pe strada Eroilor, pe tronsoanele aflate între străzile Cărvunarilor, Tribunei şi Căliman, respectiv între străzile Răzoare şi Tribunei.
Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare şi întreţinere reţele stradale, lucrări de artă, parcări ( cu excepţia celor aflate în administrarea altor entităţi) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban”
Municipalitatea ploieşteană îşi cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări şi le mulţumeşte cetăţenilor pentru înţelegere.
foto cu caracter ilustrativ