Ambasadorul Irlandei în România a fost in vizita la Prefectura Prahova

Ioana Mădălina Lupea, prefectul judeţului Prahova şi Bogdan Andrei Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova au primit astăzi vizita Excelenţei Sale, Ambasadorul Irlandei în România, domnul Derek Feely şi a ataşatului comercial al acestei ambasade, domnul Liviu Buzilă. La intalnire a participat si domnul Aurelian Gogulescu, presedintele Camerei de Comert si Industrie Prahova.

Oaspeţii irlandezi au fost interesaţi să cunoască noi oportunităţi de colaborare comercială, culturală şi educaţională din judeţul Prahova, precizând totodată că nu sunt la prima vizită în judeţul nostru. De altfel, potrivit datelor Registrului Comerţului, în Prahova funcţionează peste 20 de firme cu capital irlandez.

Autorităţile prahovene le-au prezentat celor doi oficiali oportunităţile de investiţie în mai multe sectoare economice plecând de la potenţialul enorm oferit de cele 11 parcuri industriale, agricultură, viniviticultură şi zootehnie, dar mai ales, un lucru foarte important, angajaţii calificaţi, proveniţi în mare parte dintr-o şcoală cu tradiţie, Univeristatea Petrol şi Gaze din Ploieşti.

Domnul ambasador şi domnul ataşat comercial vor merge mâine dimineaţă la Camera de Comerţ şi Industrie Prahova unde se vor întâlni cu oameni de afaceri irlandezi, dar şi cu oameni de afaceri români interesaţi să colaboreze cu parteneri irlandezi mai ales în domeniul tehnologiei informaţiei, unde irlandezii sunt printre cei mai importanţi jucători pe piaţa de software internaţională.

Sursa:Comunicat de presa Prefectura Prahova