
Biroul Europa Creativă – Cultura, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova, a găzduit astăzi un eveniment instructiv destinat organizaţiilor locale şi regionale din sectoarele culturale şi creative care sunt interesate de accesarea fondurilor oferite de Programul Europa Creativă 2021-2027.
Evenimentul a oferit o perspectivă detaliată asupra oportunităţilor de finanţare disponibile prin subprogramul Cultura, punând un accent special pe linia de finanţare proiecte de cooperare europeană. Participanţii au primit informaţii valoroase despre caracteristicile finanţării, criteriile de eligibilitate, tipurile de proiecte acceptate, procedura de aplicare, conţinutul necesar al dosarului de finanţare şi alte aspecte esenţiale.
Exemple reale de proiecte de cooperare europeană, la care au participat organizaţii din România, au fost prezentate pentru a ilustra succesul şi impactul potenţial al acestor iniţiative.
Programul „Europa Creativă” 2021-2027 beneficiază de un buget semnificativ de 2,44 miliarde EUR, o creştere considerabilă faţă de bugetul programului precedent (2014-2020) de 1,47 miliarde EUR. Acesta reprezintă o investiţie solidă în acţiuni care consolidează diversitatea culturală şi răspund nevoilor şi provocărilor din sectoarele culturale şi creative.
Scopul global al programului este de a proteja, dezvolta şi promova diversitatea şi patrimoniul cultural şi lingvistic european şi de a creşte competitivitatea şi potenţialul economic al sectoarelor culturale şi creative europene, în special al sectorului audiovizual.
Sursă:CJ Prahova