Primăria Ploiesti a cerut un sprijin financiar de la Guvern, pentru termoficarea orasului
Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Andrei Liviu Volosevici, şi prefectul judeţului Prahova, domnul Virgiliu – Daniel Nanu, s-au întâlnit, astăzi, cu directorul general al Institutului de Studii şi Proiectări Energetice S.A, domnul prof. dr. ing. Ioan Dan Gheorghiu, în vederea identificării unor soluţii aplicate, pe termen scurt şi lung, pentru eficientizarea tehnologică a instalaţiilor Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET).
În cadrul reuniunii, dialogul s-a concretizat pe implementarea unor soluţii tehnice viabile şi inteligente, în vederea optimizării activităţii de producere, distribuţie şi alimentare cu energie termică a sistemului urban centralizat de termoficare al municipiului nostru.
Primarul Andrei Liviu Volosevici a prezentat situaţia actuală cu care se confruntă municipalitatea ploieşteană, în contextul gestionării acestui serviciu public preluat recent de la Consiliul Judeţean Prahova, ca urmare a situaţiei de criză în care se afla municipiul Ploieşti şi, cu acest prilej, a solicitat reprezentantului Institutului de Studii şi Proiectări Energetice S.A consiliere de specialitate în vederea soluţionării deficienţelor actuale ale instalaţiilor SACET, care prezintă un grad de uzură ridicat. 
În urma acestei întâlniri de lucru, edilul şef al Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, s-a deplasat şi la Secretariatul General al Guvernului pentru acordarea unui sprijin financiar destinat asigurării stocurilor de gaz necesare bunei funcţionări a SACET al oraşului nostru. 
La Palatul Victoria, primarul Andrei Liviu Volosevici a purtat discuţii direct cu Secretarul general adjunct al Guvernului, domnul Adrian Ţuţuianu, care a luat cunoştinţă despre această situaţie stringentă cu care se confruntă, în prezent, municipiul Ploieşti. Reprezentantul Executivului României şi-a exprimat deschiderea în vederea soluţionării, cât mai rapid, a problemei legate de funcţionarea, în parametri optimi, a sistemului ploieştean de termoficare.
 
Sursa:Comunicat Primaria Mun.Ploiesti