
Miercuri, 06.04.2022, prin ordine comune ale ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), ministrului Antreprenoriatului şi Turismului, ministrului Culturii şi ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, au fost aprobate obiectivele care vor fi cuprinse în cele 12 rute culturale şi care vor primi finanţări pentru reabilitare sau promovare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Cele 12 rute tematice sunt: ruta castelelor, ruta curiilor, ruta culelor, traseul gastronomiei tradiţionale româneşti, ruta bisericilor fortificate, ruta bisericilor de lemn, ruta mănăstirilor din zona Moldovei, ruta Sfântul Ladislau, traseul castrelor romane, ruta fortăreţelor, refacerea peisajului cultural din Delta Dunării şi ruta satelor cu arhitectură tradiţională.
În urma apelului public lansat de MIPE la data de 25 februarie a.c. au fost depuse 395 de solicitări. Acestea au fost evaluate, respectând metodologia aprobată prin ordinul comun al celor patru ministere. Termenul limită pentru depunerea propunerilor a fost 20 martie a.c.
La capitolul promovare turistică – Ruta castrelor romane, Prahova va primi finanţare pentru obiectivul ,,Castrul Roman de la Drajna de Sus, origine şi perenitate”.
O altă rută tematică este Traseul gastronomiei tradiţionale româneşti, unde judeţul nostru figurează cu microregiunea gastronomică: ,,Caşcaveaua de Prahova, deliciu tradiţional Românesc”.
Prin PNRR, România şi-a asumat să includă cel puţin 225 de situri în rute culturale şi să le promoveze, astfel încât să atragă turişti şi, în acelaşi timp, să creeze locuri de muncă în industria turismului.
Listele cu obiectivele selectate ce vor face parte din cele 12 rute turistice/culturale, investiţie cuprinsă în cadrul Componentei 11 Turism şi Cultură, pot fi consultate la următoarea adesă: https://mfe.gov.ro/pnrr-listele-obiectivelor-care-indeplinesc-criteriile-necesare-includerii-in-cadrul-rutelor-turistice-culturale-in-vederea-promovarii-respectiv-restaurarii/
Sursa:CJ Prahova