
Pe parcursul a două zile, 10 şi 11 iunie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au acţionat pe linia principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special cele produse pe fondul consumului de alcool şi substanţe psihoactive.
Astfel, peste 200 de poliţişti prahoveni au organizat 80 de filtre rutiere şi au efectuat peste 800 de testări cu aparatele etilotest dar şi 70 de testări cu cele DrugTest.
În cadrul acţiunilor au fost aplicate 17 sancţiuni pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice în valoare de 18.270 de lei.
Totodată, au fost constatate 13 infracţiune, dintre care 6 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 2 pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, 5 pentru conducerea vehiculelor neînmatriculate, fără permis de conducere.
Exemple din data de 11 iunie a.c.
La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 8.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Bulevardul Gării din oraş au oprit pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Baba Ana.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În jurul orei 9:00, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Drajna au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Gura Vitioarei, cu privire la faptul că ar fi fost şicanat în trafic, pe raza comunei Măneciu.
În baza sesizării poliţiştii s-au deplasat în zona indicată, iar din primele verificări au constatat faptul că, un tânăr în vârstă de 23 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN1A, din direcţia Vălenii de Munte către Cheia a fost şicanat în trafic de un alt conducător auto, în vârstă de 26 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar în cazul tânărului de 26 de ani, rezultatul a fost de 0,64mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, conducătorul auto în vârstă de 26 de ani a fost sancţionat conform OUG 195/2002R., cu amendă în valoare de 580 de lei pentru comportament agresiv în trafic şi cu amendă în valoare de 200 de lei pentru adresarea de injurii, conform Legii nr.61/1991.
Tot ieri, în jurul orei 9.30, poliţiştii Serviciului Rutier Prahova în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Bărcăneşti au oprit pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Ploieşti, care circual din direcţia Bucureşti către Ploieşti.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1.26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În jurul orei 22.45, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Valea Călugărească, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza satului Moara Nouă s-ar fi produs un accident rutier cu pagube materiale.
Întrucât unul dintre conducătorii auto, în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Noaptea trecută, în jurul orei 2.30, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Cocorăştii Colţ, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 144, în comuna Ariceştii Rahtivani au oprit pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comună.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
O oră mai târziu şi poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Drajna, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Măneciu au oprit pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comună.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile, conducătorii auto au fost transportaţi la spital pentru prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiilor.
În cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot ieri, 11 iunie a.c., jurul orei 12:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza de competenţă au oprit, pentru control, pe strada Sălaj, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Cornu.
Cu ocazia solicitării documentelor personale şi pe cele ale autoturismului, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul avea un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
În jurul orei 00:40, tot poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă au oprit, pentru control, pe strada Nicolae Bălcescu, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Valea Doftanei.
Cu ocazia solicitării documentelor, poliţiştii au constatat faptul că tânărul avea un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
În ambele cazuri, conducătorii auto au fost transportaţi la spital pentru prelevare de mostre biologice în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.
În cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza de competenţă au oprit pentru control un autoturism cu număr provizoriu condus de o femeie în vârstă 44 de ani, din comuna Valea Călugărească.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie a expirat încă din luna mai a anului 2022.
În jurul orei 19.45 tot poliţiştii Biroului Rutier Ploieşti au oprit pentru control un autoturim condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Ploieşti, care circula pe Bulevardul Republicii către Gara de Sud.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie a autoturismului în cauză a expirat încă din luna august a anului 2021.
Puţin mai târziu, a fost depistat în trafic un alt conducător auto, în vârstă de 19 ani, din oraşul Mizil, care în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie a autoturismului condus a expirat încă din luna martie a anului 2022.
Şi pe timpul nopţii, în jurul orei 00.15, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Puchenii Mari au oprit pentru control un autoturism, care se deplasa din direcţia satului Olari către satul Independenţa, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Gherghiţa.
Cu ocazia verificării documentelor, respectiv a autorizaţiei de circulaţie provizorie s-a constatat faptul că valabilitatea acesteia este expirată din luna aprilie a anului 2022.
În toate cele 4 cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
POLIŢIŞTII PRAHOVENI CONTINUĂ ACTIVITĂŢILE PE TOATĂ PERIOADA MINIVACANŢEI DE RUSALII, ÎN TOT JUDEŢUL PRAHOVA.
Sursă:IJP Prahova