
Comunicat de presa:
“În perioada 04-06.05.2022 Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova a desfăşurat o acţiune de verificare a locurilor de joacă de pe raza municipiului Ploieşti, administrate de către SGU Ploieşti, la care au participat si reprezentanţi ai operatorului economic.
Cu această ocazie au fost verificate 15 locuri de joacă, constantându-se deficienţe cauzate, în mare parte, de utilizarea lor neconformă. S-a dispus oprirea temporară de la utilizare a echipamentelor de joacă la care au fost constatate deficienţe, urmând ca operatorul economic să le remedieze.
Am fost asiguraţi atât de către reprezentanţii Primariei Ploieşti cât şi ai operatorului economic de o bună cooperare în acest sens.
Pentru deficienţele constatate administratorul locurilor de joacă a fost sancţionat.”