16 tineri din Prahova au luat ”pulsul” administratiei locale judetene
 
 
De Ziua Naţională a Tineretului, sărbătorită pe data de 2 mai, 16 prahoveni, cu vârste între 15 şi 23 de ani, membri ai Fundaţiei Judeţene pentru Tineret, şi-au dorit să vadă cum este să fii „ales local pentru o zi“. Aceştia le-au propus reprezentanţilor conducerilor Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Instituţiei Prefectului şi Primăriilor Ploieşti, Câmpina, Blejoi, Bucov, Urlaţi, Sângeru să le creeze oportunitatea de a participa pe durata unei zile, alături de un ales local/judeţean, la acţiunile ce se derulează la nivelul cabinetului acestuia.
 
La CJ Prahova, Cristina Ştefania Petre, Ştefania Livia Gheorghe şi Ştefan Gavrilă, tineri selectaţi în cadrul proiectului „Reprezentant pentru o zi“, au participat la discuţii cu conducerea instituţiei, şi nu numai, au aflat care este componenţa şi activitatea aparatului propriu al Consiliului, au fost prezenţi şi la o parte dintre activităţile departamentelor, dar au vizitat şi instituţii subordonate CJ-ului. În baza celor constatate, tinerii au realizat propria analiză pentru proiectul pe care îl derulează în cadrul Fundaţiei, exprimându-şi la finalul întâlnirii mulţumirea pentru cunoştinţele acumulate în cadrul acestei vizite.
 
„Considerăm proiectul ca fiind o susţinere puternică a responsabilizării tinerilor, privind viaţa socio-administativă. Ne bucură interesul lor pentru activitatea derulată de CJ Prahova şi sperăm ca, după finalizarea studiilor, să contribuie cu energia şi ideile lor la dezvoltarea comunităţii prahovene, fie că o vor face de mediul public, fie din cel privat“, a declarat vicepreşedintele CJ Prahova, Dumitru Tudone.
 
Tinerii au fost recompensaţi cu diplome de participare care să le reamintească de acţiunile acestei zile, dar şi cu garanţia din partea conducerii CJ Prahova că vor găsi aici, în orice moment, un partener de bază în acţiunile pe care le vor întreprinde.
 
Proiectul „Reprezentant pentru o zi” este o iniţiativă naţională, inedită, implementată în Prahova de Fundaţia Judeţene pentru Tineret, prin intermediul căreia tinerii dintr-o comunitate pot lua parte la activităţile desfăşurate într-o zi obişnuită de lucru de către un ales local/ judeţean (Prefect, Preşedinte/ Vicepreşedinte Consiliul Judeţean, Primar/Viceprimar).
Pentru a beneficia de această oportunitate, tinerii interesaţi şi-au depus o „candidatură” (în urma apelului public), în care au descris motivaţia şi interesul în a ocupa acest rol. Selecţia s-a realizat de către FJT Prahova împreună cu o persoană delegată din partea instituţiei publice participante.
 
Sursa:CJ Prahova