Vlad Cosma şi Răzvan Alexe, achitaţi definitiv în dosarul privind finanţarea ilegală a unei campanii
Fostul deputat Vlad Cosma a fost achitat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Ploieşti, într-un dosar privind sponsorizarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012, anunţă Agerpres.
 
Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au admis apelurile exercitate în acest dosar de procurori, dar şi de Cosma şi de omul de afaceri Răzvan Alexe.
 
Astfel, instanţa care a judecat apelurile i-a achitat pe Vlad Cosma, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare a banilor în formă continuată, şi pe Răzvan Alexe, judecat pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare a banilor în formă continuată.
 
De asemenea, omul de afaceri Petrică Uşurelu a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală.
 
Instanţa a luat act că statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, nu şi-a menţinut solicitarea de participare ca parte civilă în cauză.
 
CONTINUARE AICI
 
Text preluat de R.A.P.