Comunicat de presa Penitenciarul de Femei Ploiesti-Targsorul Nou

În data de 6 aprilie 2022, Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi Inspectoratul Şcolar Dambovita, a organizat o  activitate în comunitate în cadrul proiectului „Dincolo de aparenţe”, la care au participat elevi ai Liceului ,,Voievodul Mircea” din Târgovişte.

Scopul activităţii a fost prevenirea comportamentelor deviante în rândul  copiilor/tinerilor, prin transmiterea unor informaţii corecte cu privire la consecinţele privării de libertate, prin prezentarea poveştilor de viaţă ale deţinutelor şi prin promovarea mesajelor antiinfracţionale către societatea civilă.

La activitate au participat reprezentanţi ai penitenciarului, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, 125 elevi ai liceului, 6 cadre didactice, o deţinută clasificată în regim deschis şi o fostă deţinută, în prezent voluntar,  care împreună cu sportivii Cătălin Zmărăndescu şi Anca Stoenescu au prezentat povestea lor de viaţă şi au  transmis elevilor mesaje destinate prevenirii delincvenţei juvenile.

Înscriindu-se în obiectivele prevăzute de Strategia de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024, evenimentul a vizat pe de o parte sensibilizarea comunităţii cu privire la problematica reintegrării sociale a persoanelor private de libertate şi prevenirea infracţionalităţii, iar pe de altă parte dezvoltarea şi consolidarea de parteneriate, în vederea facilitării reintegrării sociale a persoanelor care au executat pedepse sau măsuri privative de libertate.