Concurs Naţional Simulatorul de Business la UPG Ploiesti

 

            În perioada 16-17 noiembrie 2017, cu ocazia aniversării a 25 de ani de învăţământ economic academic în cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploieşti, Facultatea de Ştiinţe Economice are onoarea de a organiza, împreună cu Exelo Training & Development, prima ediţie a unui campionat universitar, respectiv Concursul Naţional Simulatorul de Business. COMPETIŢIA a fost creată pornind de la premisa că tinerii au nevoie de instruire şi mentoring, pentru a le facilita trecerea de la şcoală la viaţa activă.

       În cadrul acestui concurs, şase echipe (reprezentând Universitatea Bucureşti, Universitatea Petroşani, Universitatea Valahia din Târgovişte, Universitatea Danubius din Galaţi, Universitatea Politehnică Timişoara şi, bineînţeles, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti), fiecare având câte cinci studenţi, intră în competiţie directă una cu cealaltă, în mediul virtual creat de platforma de simulare on-line de evaluare şi antrenare a abilităţilor manageriale SimTeam. Scenariul simulării este agreat anterior cu reprezentanţii universităţilor participante.

Participanţii îşi îmbunăţăţesc:

§         Capacitatea de a lua decizii în condiţii de stress

§         Abilitatea de a coordona şi conduce o echipă

§         Capacitatea de a diagnostica un context şi de a adopta soluţii adecvate

§         Abilităţile de leader şi cele de adept proactiv

§         Delegarea şi comunicarea în cadrul echipei.

Sponsori principali: Christof Industries, Timken, Conpet, Procter & Gamble, Neptun Câmpina, Maspex.

foto:ziarulprahova.ro