COMUNICAT DE PRESĂ - IGSU.Cât de periculoase pot fi incendiile de vegetaţie?
„Maramureş: O femeie de 70 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe tot corpul, după ce a fost surprinsă de un incendiu de vegetaţie”
 
„Mureş: Aproape 30 de maşini arse la un centru de dezmembrări, în urma unui incendiu de vegetaţie”
 
„Arad: Biserică veche de trei secole, mistuită de flăcări, după ce s-a dat foc vegetaţiei uscate”
 
Acestea sunt doar câteva dintre ştirile care au circulat în ultimele zile, în spaţiul online. Din nefericire, toate au la bază întâmplări reale.
 
Dacă oameni ar înţelege să nu dea foc vegetaţiei, nu s-ar ajunge să se distrugă bunuri sau vieţi. În cazul incendiilor de vegetaţie uscată, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafaţă foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a face faţă! Situaţia este cu atât mai delicată cu cât în apropierea câmpurilor arzânde se află locuinţe sau alte construcţii. În astfel de cazuri, fiecare secundă face diferenţa!
 
În prima jumătate a lunii martie au fost înregistrate peste 1.400 de intervenţii la arderi necontrolate (mirişti, vegetaţie uscată, gunoi), care au afectat o suprafaţă de aproximativ 5.000 hectare de teren.
 
Arderile de vegetaţie sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor legale atrage după sine aplicarea de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi de până la 50.000 lei.
 
STOP incendiilor de vegetaţie!
 
#DSU #IGSU #salvatorii #pompierii #mereuladatorie
 
Foto cu caracter ilustrativ