Gabriel Cernat transformă buturugile masive în personaje şi piese de mobilier unicat

Povestea de astăzi este despre un personaj atipic. Nu are diplome, lucrări ştiinţifice, nu are cursuri de perfecţionare, dar are ceva ce multora dintre noi ne lipseşte: dorinţa şi curajul de a-ţi urma visul. Numele de Gabriel Cernat poate că nu spune multe, dar lucrările în lemn masiv de pe Aleea Domnitorilor din Poiana Câmpina, căsuţele tradiţionale şi scena Naşterii lui Iisus pe care mulţi le-au putut vedea în faţa Primăriei din Valea Doftanei, mobilierul din lemn masiv de la diverse pensiuni sau de la un restaurant din Slănic Moldova etc. te fac să te opreşti şi să admiri stilul aparte în care sunt lucrate. Şi nu mică este surprinderea când afli că lemnul a fost modelat cu…drujba

Gabriel Cernat este singurul prahovean care face artă cu drujba. La nivel naţional nu sunt mai mult de vreo 30 de persoane care au o astfel de îndeletnicire.

Tăietori, da, dar în cazul de faţă este vorba despre alt nivel. Se întâlnesc şi se întrec în măiestrie la diverse festivaluri de profil din ţară.

Evoluţia lui Gabi, în vârstă de 38 de ani, pare desprinsă, parcă, dintr-un tărâm de poveste. De mic, împreună cu un frate, mergea la pădure pentru tăiat şi cărat lemne. Trebuia să-şi câştige traiul şi să-şi ajute familia. Astfel, mânuirea obiectelor de tăiat lemn masiv a desprins-o încă de la vârste fragede. Cu şcoala nu prea au mers treburile. Viaţa dură şi nevoile cotidiene l-au obligat ca după terminarea celor opt clase să se axeze pe muncă. Mai târziu, ca mulţi dintre tinerii noştri, a luat drumul străinătăţii. A ajuns în Spania, unde s-a ocupat de amenajări exterioare.

Aici, avea să apară şi acea „scânteie“ care urma să-i aprindă „focul“ creaţiei şi imaginaţie. Prezent la o demonstraţie într-un magazin de drujbe, Gabi a fost fascinat de modul în care poţi sculpta cu o unealtă atât de mare, motorizată, „incisivă“, folosită pentru lemn masiv şi, nicidecum, pentru conturarea unor detalii. Cel puţin, până atunci aşa cunoştea el acest tip de fierăstrău mecanic…
Curios, a testat şi el drujba respectivă, a cumpărat-o şi, ajuns în locul unde-şi avea domiciliul în Spania, s-a pus pe treabă. Numai că din capul de urs pe care şi-l dorea să-l realizeze i-a ieşit doar unul de pisică… Piesa a fost, totuşi, cumpărată de un american.
S-a mai uitat pe ici-colo, a urmărit diverse filmări de la competiţii internaţionale şi şi-a lăsat imaginaţia să lucreze. A constatat că lucrurile încep să prindă un contur din ce în ce mai promiţător, că „muzica“ drujbei este cea care-l relaxează, aşa că a găsit motivaţia de a continua. Crescut la ţară, străbătând pădurile în lung şi lat, cu o memorie fotografică foarte bună, animalele îi erau destul de cunoscute. Fără imagini sau alte scheme ca model, Gabi s-a lăsat purtat de intuiţie, realizând din lemn masiv tot felul de sculpturi. Foloseşte specii tari, precum fagul, stejarul, nucul.

Momentul succesului

În paralel avea să ajungă cu slujba şi prin Austria, însă viaţa l-a readus acasă. Şi-a dorit să nu mai fie „slugă“ printre străini, ci să-şi câştige pâinea, în ţară, din marea sa pasiune. Iar decizia avea să-i schimbe cursul vieţii la 180 de grade, de la planul personal, la domiciliu (acum locuieşte în Valea Doftanei), până la punerea pe picioare şi dezvoltarea unei mici afaceri.
Fiind, totuşi, o îndeletnicire puţin cunoscută, Gabi a găsit şi portiţa pentru a-şi deschide noi uşi. În 2018 a participat la emisiunea „Românii au talent“, reuşind ca în trei minute să metamofozeze o buturugă într-o faţă de bătrân. Recunoaşte că au fost minutele lui de glorie pentru că, după acest moment, au început să curgă comenzile şi invitaţiile la diverse festivaluri.
Tot în 2018 a avut de răspuns unei provocări, chiar în comuna natală, Poiana Câmpina. În anul Centenarului, Gabriel Cernat a sculptat busturile a şapte domnitori din istoria noastră: Burebista, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş, Alexandru Ioan Cuza şi Regele Ferdinand I. Lucrările au fost dezvelite chiar pe 1 Decembrie 2018, iar locul unde au fost amplasate poartă acum numele de „Aleea Domnitorilor“. Dacă în cazul animalelor, nu are nevoie de scheme, pentru domnitori recunoaşte că desenele i-au fost esenţiale pentru a urma linia trăsăturilor şi a ţinutelor vestimantare.