POLITISTII LOCALI DIN PLOIESTI AU DESFASURAT ACŢIUNI PRIVIND RESPECTAREA  MĂSURILOR DE PREVENIRE A RĂSPÂNDIRII SARS-COV-2

În contextul situaţiei epidemiologice actuale, Poliţia Locală Ploieşti continuă acţiunile de verificare privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară în zonele aglomerate - parcuri, staţii/terminale/mijloace de transport public aparţinând SC. T.C.E. SA., pieţe agroalimentare, societăţi comerciale.

Astfel, în cursul zilei de marţi, 01.02.2022, poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni de control, cu preponderenţă în staţiile şi mijloacele de transport în comun, fiind legitimate 58 de persoane, dintre care 15 au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 4.000 lei pentru nepurtarea măştii de protecţie, iar 43 au fost atenţionate verbal pentru purtarea necorespunzătoare a acesteia, în temeiul Legii nr. 55/2020 (republicată) privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19.

Asemenea acţiuni se desfăşoară în continuare pe raza municipiului Ploieşti, poliţiştii locali având în vedere totodată şi informarea în scop preventiv a cetăţenilor, pentru conştientizarea necesităţii de a respecta măsurile stabilite de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării răspândirii noului coronavirus.

De asemenea, echipajele mobile aflate în patrulare, transmit periodic, în timpul zilei, prin intermediul dispozitivelor tehnico-acustice aflate în autovehiculele de serviciu, mesaje de informare şi prevenire, îndrumând cetăţenii să respecte recomandările medico-sanitare.


Suntem permanent la dispoziţia cetăţenilor prin Dispeceratul instituţiei, la numerele de telefon 0244/954 şi 0244/513255, precum şi prin intermediul adresei de e-mail : office@polocploiesti.ro.

 

Sursa:Politia Locala Ploiesti

Foto ilustrativ/realitatea.net