O poveste cutremurătoare de viaţă şi o lecţie a istoriei recente! Colonelul (r) Aron Bugoiu, din Câmpina
O poveste cutremurătoare de viaţă şi o lecţie a istoriei recente! Colonelul (r) Aron Bugoiu, din Câmpina, unul dintre supravieţuitorii măcelului din ’89 de la Otopeni, în care 40 de militari şi civili au fost împuşcaţi.
 
Sunt mai bine de trei decenii de când regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu a fost schimbat. Momentele din decembrie ’89 au venit la pachet cu haos generat de manipulare şi lipsa de comunicare, dar şi cu mult sânge vărsat de oameni nevinovaţi. Unul dintre momentele cele mai dramatice a fost măcelul de la Otopeni, în care 40 de militari în termen, ofiţeri şi civili, din cadrul UM 0865 din Câmpina, au fost ucişi în dimineaţa zilei de 23 decembrie. Fuseseră chemaţi să întărească paza aeroportului, neştiind că vor cădea sub rafalele gloanţelor, fiind victime ale unor comenzi greşite şi ale unor confuzii. Prezent într-unul dintre cele trei camioane „morţii“, colonelul în rezervă Aron Bugoiu (maior, la acea vreme), din Câmpina, ne-a relatat firul tragediei. Chiar dacă amintirile îl răscolesc, preferă să povestească despre acest moment. Pentru că se simte dator ca, în istorie, să rămână consemnat adevărul tragediei de la Otopeni.
 
Aron Bugoiu (67 de ani) s-a îndreptat către o carieră militară imediat după absolvirea Liceului de Petrol din Câmpina. A
studiat la Şcoala Militară de Transmisiuni din Sibiu şi, ulterior, a fost admis la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti.
A revenit la Câmpina, pe funcţie în statul Major, la învăţământ, ocupând, de-a lungul carierei, şi posturi de conducere.
 
Despre unitatea de la Câmpina se cunosc destul de puţine lucruri şi mulţi, poate, dintre cei mai tineri, se întreabă de ce în fiecare decembrie sunt organizate ceremonii militare aici. A fost o unitate-pivot, de sine stătătoare, de pregătire a transmisioniştilor din trupele de securitate, din Ministerul de Interne.
Ca ofiţer care era pregătit în domeniu, Aron Bugoiu a format, la rându-i, sute de transmisionişti. Unitatea de la Câmpina era una de rezervă, iar prin amplasarea geografică, în apropierea Bucureştiului, era printre primele solicitate atunci când în Capitală se organizau defilări, primiri de delegaţii etc. Aşa s-a întâmplat şi pe data de 21 decembrie 1989, ziua marelui miting din Piaţa Palatului, când au fost solicitaţi să se deplaseze la Bucureşti ca să fie în rezervă pentru forţele care erau deja acolo.
 
De la unitate au plecat cam 220 de oameni (militari în termen, gradaţi, medicul unităţii şi civili). Au ajuns în zona centrală, plutoanele au fost răsfirate acolo unde li s-a indicat. Fără a avea acţiuni, pe 22 decembrie s-au retras la cazarma unităţii de Jandarmi din Băneasa, însă nu au putut reveni la Câmpina, pentru că un pluton, care era cu comandantul unităţii, lipsea. „Din câte au povestit, au fost introduşi în clădirea Comitetului Central pentru întărirea dispozitivului interior. Ei au rămas izolaţi de noi şi în momentul când manifestanţii au blocat piaţa, ei n-au putut să mai plece. Ulterior, au fost evacuaţi, dezarmaţi şi duşi la regimentul de gardă în zona Academiei. Acel pluton avea să revină la Câmpina cu trenul, dar noi nu aveam de unde şti acest lucru şi primisem ordin să-i aşteptăm pe toţi“, povesteşte Aron Bugoiu. Şi este un moment asupra căruia insistă, pentru că dacă nu era această întârziere, dacă ar fi fost altele căile de comunicare, tragedia de la Otopeni nu ar fi avut loc.
Militarii care s-au retras din Piaţă şi au ajuns la unitatea de la Băneasa au fost implicaţi în noaptea de 22-23 decembrie în alte misiuni de asigurare a perimetrului, pentru că în zonă începuse să se tragă.
 
„În acea noapte, Comandantul Aviaţiei Militare Române a primit o ştire cum că era nevoie ca paza Aeroportului Otopeni să fie întărită, fiindcă existau indicii că teroriştii ar fi urmat să atace aeroportul. La acel moment, dispozitivul de apărare de la Aeroportul Otopeni se afla sub comanda generalului-maior Dumitru Drăghin, comandantul Diviziei 70 Aviaţie.
Aceşti terorişti erau văzuţi atunci drept fideli ai lui Nicolae Ceauşescu, inclusiv mercenari din statele arabe care aceau relaţii de prietenie cu fostul dictator (libieni, sirieni, irakieni, palestinieni etc). În realitate, au fost diversiuni puse la cale cu abilitate în care victime nevinovate au fost prezentate drept terorişti. Aşa a fost şi în cazul masacrului de la Otopeni“, scrie fanatik.ro, în baza cercetărilor şi mărturiilor supravieţuitorilor tragicului eveniment.
Au primit un ordin verbal de la comandatul Trupelor de Securitate, Grigorie Ghiţă, pentru a merge la Otopeni. Detaşamentul pentru misiune avea în total 72 de militari în termen, şapte ofiţeri şi trei civili -şoferii celor trei camioane- care s-au deplasat, având asupra lor armament, muniţie şi toate cele necesare pentru intervenţie. Convoiul urma să fie recunoscut la punctele de control, iar la ultimul, un reprezentant al apărării militare a Aeroportului trebuia să-i preia convoiul şi să îi amplaseze pe militari în dispozitivul de apărare.
Aron Bugoiu s-a aflat în cel de-al treilea autocamion.
 
Direct în bătaia gloanţelor
Pe DN1, deplasarea s-a desfăşurat fără probleme. „Drumul era liber, şoseaua era circulată, nu erau restricţii, se circula şi cu taximetre, şi oameni care se duceau la serviciu sau veneau de la munte, având schiurile pe maşini“, ne-a povestit colonelul (r) Bugoiu.
 
După cel de-al doilea filtru, convoiul a fost preluat de locotenentul major Constantin Ionescu. Acesta a urcat în primul camion, lângă şofer, pentru a-i conduce spre dispozitivul de apărare.
„Când mai erau aproximativ 100 metri până să ajungem la aeroport s-a auzit o rafală de armă, moment în care am spus şoferului să oprească. S-a declanşat imediat o ploaie de gloanţe asupra camioanelor. Se trăgea de pe clădirea din stânga şoselei, din faţa aeroportului, de pe platforma de la intrare şi din transportorul blindat aflat în dispozitiv“, îşi aminteşte Aron Bugoiu. Cel mai expus împuşcăturilor a fost primul camion care se afla în zona luminată din faţa aeroportului, iar cel mai „apărat“ era cel de-al treilea, acolo unde militarii au primit ordin să nu coboare pentru a nu atrage atenţia şi a fi victime sigure. „Cred că a fost o intuiţie: să fie adăpostiţi, atât cât putea adăposti un camion cu prelată. Acest foc desfăşurat sub un vacarm năucitor, care dădea impresia că eşti atacat din toate părţile, a durat circa 10 minute. S-au mai făcut mici pauze“, a povestit Aron Bugoiu pentru lucrarea „Oameni cu ştaif“ a istoricului Emanoil Toma.
 
Când s-a oprit focul, au auzit dintr-o portavoce să se îndrepte către aeroport, cu mâinile ridicate, să arunce muniţia şi armamentul. A fost momentul care a consemnat un alt capitol al tragediei. Era ora în care se schimbau turele de serviciu la aeroport, iar un autobuz care aducea personalul a intrat, de asemenea, în bătaia puştilor. Opt dintre aceştia şi-au pierdut atunci viaţa, plus alţi militari care se deplasau cu mâinile ridicate către aeroport, aşa cum primiseră ordin. Numărul victimelor din autobuz ar fi fost mult mai mare dacă şoferul n-avea prezenţă de spirit şi nu ar fi dat cu spatele. Scenele au fost văzute integral de Aron Bugoiu şi unii dintre soldaţi care, în momentul în care au auzit rafalele, s-au culcat la pământ, pe marginea şoselei.
 
Haos şi umilinţe
Toată nenorocirea ar fi plecat de la un foc de avertisment, singurul mijloc de comunicare, tras de către Ionel Zorilă, comandatul militarilor UM 01874 şi membrilor Gărzilor Patriotice de la Fabrica de vată Buftea. Trupele comandate de acesta se aflau din faţa aerogării.
„Justificarea pe care a emis-o ulterior Zorilă, că el a tras o rafală de foc ca să ne oprim, nu este plauzibilă, pentru că nicăieri, în niciun regulament militar, nu se opresc coloanele militare cu focuri de armă (…) Singurul mijloc de comunicare era legătura de foc. Înţelegerea era aşa: dacă tragem noi, trageţi şi voi! Acest lucru l-am aflat ulterior, pentru că eu am mai rămas acolo (n.r. Otopeni) patru zile şi am aflat ce s-a întâmplat“, a povestit Bugoiu în cartea lui Emanoil Toma.
 
Umilinţele au continuat! Iniţial au fost reţinuţi şi acuzaţi ca fiind teroriştii care au venit să cucerească aeroportul. Soldaţii au fost duşi într-un club, la subsolul clădirii, cadavrele abandonate într-un lift, iar Bugoiu şi cu un alt gradat, lt. Dinu, au fost expuşi oprobriului public, fiind încătuşaţi şi legaţi de calorifer în zona verde, unde erau toaletele. Au fost filmaţi, apostrofaţi, înjuraţi, dar au scăpat de violenţele fizice. După ce s-au convins că au comis o eroare cu militarii de la Câmpina, cei care îi acuzaseră i-au eliberat şi i-au inserat în dispozitivul de apărare. Militarii au refuzat să pună mâna pe arme. Le-a fost teamă să nu fie omorâţi precum camarazii lor, fiind acuzaţi că ar fi vrut să facă uz ilegal de armă. S-au limitat la a încărca dispozitivele celor care au continuat să tragă. Pentru că în acele zile, Aron Bugoiu îşi aminteşte că s-a tras mult şi…degeaba.
Revenit la cazarma din Băneasa, a aflat că acolo deja se ştia de masacrul de la Otopeni. Pe 27 decembrie, au solicitat să revină la Câmpina. Au făcut-o pe propria lor răspundere, ţinând cont că aveau să străbată aceeaşi porţiune a şoselei naţionale, care pentru 40 de militari în termen, ofiţeri şi civili, dar şi pentru opt angajaţi ai aeroportului, a fost…ultimul drum. Au format din nou o coloană militară, cu un steag cu gaură legat de prima maşină, cu banderole la mâini. Astfel, au reuşit să ajungă cu bine. Cei care au mai ajuns…
 
Minciunile, un alt „cuţit“ pentru supravieţuitori
 
Aron Bugoiu îşi aminteşte cu amărăciune de modul în care s-a dorit manipularea acestor evenimente, de cum s-a încercat plasarea vinei sau cum părinţii celor omorâţi au fost minţiţi că victimele fuseseră aduse deja împuşcate la Otopeni, minciuni propagate şi în unele ziare ale vremii.
„Ce a urmat ţine mai mult de lipsa de respect faţă de cei rămaşi în viaţă, dar mai ales faţă de cei care au murit, de teama că vom fi toţi împuşcaţi pentru a nu se afla adevărul şi de încercări ale celor vinovaţi de a minţi părinţii soldaţilor şi opinia publică în legătură cu acest masacru. Eu şi toţi cei rămaşi în viaţă ştim ce s-a întâmplat, ştim cine a tras fără nicio justificare şi ne-a ucis camarazii.
De neînţeles pentru mine rămâne modul în care balanţa justiţiei s-a echilibrat când, într-o parte, a fost distrugerea atâtor destine şi lacrimile părinţilor, iar dincolo, nişte pedepse simbolice, sfidător de mici şi chiar graţiate. Cât de puţin a valorat viaţa acestor tineri în decembrie ’89…“, a mărturisit colonelul în rezervă în revista „Eroii nu mor niciodată“ a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, filiala Câmpina.
Povestea tragediei de la Otopeni a tot spus-o în ultimii 30 de ani. I-a rugat şi pe cei care au fost cu el s-o scrie, aşa cum au trăit-o şi văzut-o în acele clipe de groază. Mărturiile sunt cutremurătoare şi marcante. Oricât ar încerca să îmbrace „armura“ rece a militarului, Aron Bugoiu are momente în care se vede copleşit de emoţie, în care îi dau lacrimile. Amintirile încă-i sunt vii. Au murit oameni nevinovaţi, tineri care aveau o viaţă în faţă… Unii aveau doar 18 ani!
În fiecare decembrie este prezent la monumentul de la Câmpina, ridicat în memoria acestor eroi martiri ai Revoluţiei, dar şi la Otopeni. Şi oricât l-ar răscoli amintirea dimineţii din 23 decembrie 1989, Aron Bugoiu susţine că ar accepta să le vorbească elevilor despre această pagină trăită, una „scrisă“ cu sânge nevinovat, parte a Revoluţiei Română. Asta în cazul în care va exista interes din partea cadrelor didactice să-l invite la vreo oră de Istorie…
 
Foto si sursa: CJ Prahova