Depistaţi la volan sub influenţa alcoolului sau fără permis de conducere
La data de 16 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Comarnic au identificat un bărbat bănuit ca fiind implicat într-un eveniment rutier sesizat numai de către unul din cei doi conducători auto. 
 
În fapt la data de 5 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. 
 
Întrucât celălalt conducător auto, identificat în urma semnalmentelor indicate de bărbat, nu s-a prezentat la sediul poliţiei pentru întocmirea documentelor de constatare în termenul legal,  s-a procedat la invitarea acestuia la sediul unităţii. 
 
Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
 
Având în vedere aspectele constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
 
La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 16:30, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza comunei Şirna, pe DJ 101 G, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Cocorăştii Colţ au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în comună. 
 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.  
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. 
 
Noaptea trecută, în jurul orei 04:00, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe raza municipiului Ploieşti, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.2 de Poliţie Ploieşti au oprit, pentru control,  un autoturism care circula din direcţia Şoseaua Nordului către  zona Cina, condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani, domiciliat în comuna Valea Călugărescă. 
 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.  
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ/Digi24