IJP PRAHOVA.BULETIN DE PRESĂ.14 ianuarie 2022
 
Tânăr reţinut pentru mai multe infracţiuni de furt, în formă continuată
 
La data de 13 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanelor şi Patrimoniului, în urma investigaţiilor efectuate, în cadrul unor dosare penale au identificat o persoană bănuită de patru infracţiuni de furt, în formă continuată.
În fapt, în perioada 2019 – 2022 , persoana bănuită ar fi sustras din buzunarele şi rucsacele persoanelor vătămate, diverse sume de bani şi telefoane mobile.
Prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 3.200 de lei.
Tot ieri, poliţiştii Poliţiei Municipiului Ploieşti au efectuat şi o percheziţie domiciliară la domiciliul acestuia, unde au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă, folosite la activitatea infracţională.
Faţă de tânărul de 22 de ani, din municipiul Ploieşti s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în vederea luării unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanelor şi Patrimoniului, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
 
Bărbat depistat în timp ce folosea un cod QR al altei persoane
 
La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 13.20, poliţiştii Secţiei nr.1 de poliţie Ploieşti au fost sesizaţi de către jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cadrul unei instituţii publice, situată pe strada Vasile Lupu din municipiu, au identificat un bărbat care ar fi prezentat un cod QR al altei persoane.
Bărbatul în vârstă de 33 de ani, din comuna Floreşti a fost condus la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierii.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii.
2 Bărbaţi depistaţi la volan, sub influenţa băuturilor alcoolice
 
La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 18.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Slănic au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la producerea unui accident rutier pe raza oraşului.
In baza sesizarii, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că un bărbat în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Libertăţii din oraş, pe sensul de mers centru Slănic către comuna Teişani, aflându-se singur în autoturism ar fi pierdut controlul autoturismului şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu gardul unui imobil.
Întrucât conducătorul auto, în vârstă de 33 de ani, emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 22.40, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Puchenii Mari, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în comuna Râfov au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat, care se deplasa din direcţia satului Buda către satul Mălăieşti.
Întrucât conducătorul auto, în vârstă de 32 de ani, din comuna Râfov, emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
Şi în această cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Bărbat depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce vehicule suspendat
 
Ieri, 13 ianuarie a.c., în jurul orei 18:10, poliţiştii Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în afara oraşului Comarnic au oprit pentru control, un autoturism, care circula pe direcţia Braşov către Ploieşti.
Conducătorul auto a fost identificat, în persoana unui bărbat în vârstă de 40 de ani, care a prezentat pentru control o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulaţie.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
 
 
Foto ilustrativ