IJP  PRAHOVA. BULETIN INFORMATIV.3 decembrie 2021
 
Dosare penale întocmite pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului
 
Noaptea trecută, în jurul orei 01:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe DN1 B, pe raza localităţii Valea Călugărească, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani din Ploieşti. 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.  
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 18:00, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Comarnic au oprit, pentru control, pe strada Valea Bălăneşti din comuna Secăria, un utilaj agricol condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani domiciliat în comună. 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.  
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
A furnizat date de identitate false deoarece nu deţinea permis de conducere
 
La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 17:00, în timp ce efectuau activităţi pe linie rutieră, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Valea Călugărească au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani care circula pe DC 63. 
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că fizionomia bărbatului din bazele de date nu corespunde cu cea a conducătorului auto, acesta recunoscând ulterior că a furnizat date false poliţiştilor deoarece nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi fals în declaraţii.
 
20 de kg de articole pirotehnice ridicate de poliţişti
 
Tot ieri, 2 decembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat pe raza municipiului Ploieşti un bărbat care comercializa articole pirotehnice fără autorizaţie pe o stradă din municipiu, articole care erau depozitate în autoturismul personal. 
În urma verificarilor efectuate au fost identificate aproximativ 20 de kg de articole pirotehnice în valoare totală de 2.700 de lei. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, articolele în cauză fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. 
 
Foto ilustrativ