
La data de 13 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr.8 de Poliţie Rurală Bălţeşti, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu în satul Măgura au observat un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că autoturismul este condus de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din oraşul Mizil, iar la controlul vehiculului s-a constatat că acesta transporta o cantitate de peşte proaspăt.
Cu privire la acest fapt, bărbatul a menţionat faptul că întreaga cantitate de peşte îi aparţine şi nu deţine niciun fel de documente de proveninenţă a acestei cantităţi şi că a achiziţionat-o de la o societate din judeţul Buzău şi nu mai deţine bonul fiscal.
Bărbatul a precizat faptul că în momentul depistării de către organele de poliţie, comercializa peşte pe raza comunei Şoimari, respectiv cantitatea de 37,2 kg de peşte proaspăt.
La faţa locului a fost solicitată prezenţa unui doctor veterinar, din cadrul Dispensarului Veterinar Surani, care a opinat faptul că nu se poate pronunţa cu privire la calitatea organoleptică a acestuia, motiv pentru care s-a luat măsura distrugerii întregii cantităţi de peşte cu clor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiuni de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, conform OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Dosar penal pentru distrugere
La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 8.30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.3 de Poliţie Ploieşti, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe Şoseaua Vestului din Municipiu au observat un bărbat, ce lovea cu pumnii şi picioarele coşurile de gunoi stradale.
Bărbatul din comuna Blejoi, la momentul legitimării de către poliţişti a declarat verbal faptul că, ar fi avut unele discuţii telefonice în contradictoriu cu mama sa, moment în care a început să lovească cu pumnii şi picioarele cele trei coşuri de gunoi stradale, amplasate pe stâlpii de iluminat de pe Şoseaua Vestului, aducându-le într-o stare de neîntrebuinţare.
Totodată, bărbatul în vărstă de 28 de ani din comuna Blejoi a fost sancţionat contravenţional conform HCL 228/2006, cu amendă în valoare de 300 de lei.
Cercetarile sunt continuate de către poliţiştii Secţiei nr.3 de Poliţie Ploieşti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Infracţiuni la regimul rutier
La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, poliţiştii Secţia nr.3 de Poliţie Ploieşti în timp ce executau atribuţiunile de serviciu pe strada Libertăţii, din municipiu au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat.
Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a declarat faptul că deţine permis de conducere eliberat de autorităţile spaniole, dar nu l-a ridicat fizic, motiv pentru care nu îl poate prezenta.
În urma verificării în bazele de date s-a constatat că bărbatul în vârstă de 47 de ani, din comuna Ulmi, judeţul Dâmboviţa nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Tot în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 16.50, poliţiştii oraşului Mizil, în timp ce executau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe DN 1B-E577, în oraşul Mizil au oprit pentru control o autoutilitară, la volanul căreia se afla un bărbat.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
În cauză, bărbatului de 41 de ani i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Pe timpul serii, în jurul orei 19.50, poliţiştii oraşului Băicoi, în timp ce se aflau în executarea atribuţiunilor de serviciu, pe strada Dorobanţi, din oraş au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat.
Cu ocazia depistării, conducătorul auto a intrat în coliziune cu o grămadă de pietriş aflată pe marginea părţii carosabile, avariindu-şi autoturismul proprietate personală.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, bărbatului în vârstă de 50 de ani, din oraşul Băicoi i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Şi poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpina în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au oprit pe strada Oituz, din municipiu, un autoturism, care circula din direcţia Bulevardul Carol I către strada Bogdan Petriceicu Haşdeu.
Întrucât la înmânarea documentelor, conducătorul auto avea un comportament neadecvat, poliţiştii au procedat la testarea acestuia, cu aparatul Drugtest, care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv în organism, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.
Bărbatului de 28 de ani i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 2.20, poliţiştii Municipiului Câmpina în timp ce în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, pe strada Bobâlna din Municipiul Câmpina au depistat un autoturism, care la vederea autospecialei de poliţie a oprit brusc în afara părţii carosabile.
Întrucât la înmânarea documentelor, poliţiştii au sesizat faptul că bărbatul aflat la volanul autoturismului, emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,70 Mg/L alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Foto ilustrativ