IJP PRAHOVA.BULETIN DE PRESĂ.12 noiembrie 2021

Poliţiştii oraşului Plopeni au reţinut 2 tineri, bânuiţi de săvârşirea a trei infracţiuni

La data de 11 noiembrie a.c., poliţiştii Oraşului Plopeni au efectuat cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, identificând persoanele bănuite, 3 tineri, din comuna Dumbrăveşti.

În fapt la data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 12.30, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla în pădurea din oraşul Plopeni ar fi fost agresat de către persoane necunoscute.

În vederea administrării probatoriului, în cursul zilei de ieri, au fost puse în executare 2 mandate de percheziţie, în comuna Dumbrăveşti, la locuinţele a trei bărbaţi, bănuiţi de comiterea faptelor.

În urma perceziţiilor au fost ridicate bunuri folosite la activitatea infracţională.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Prahova şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ’’Matei Basarab’’ Ploieşti.

Faţă de doi dintre tineri, cu vârstele de 23, respectiv 24 de ani s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi unităţii de parchet, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt costinuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Plopeni, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate şi tăiere ilegală de arbori.

Infracţiuni la regimul rutier

La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii Biroului Rutier Ploieşti aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu în municipiul Ploieşti au observat în trafic, un autoturism care circula pe strada Târgoviştei, conducătorul autoturismului utilizând telefonul mobil şi fără a purta centura de siguranţă.

Poliţiştii rutieri au oprit autoturismu în trafic, la volanul acestuia fiind un bărbat în vârstă de 51 de ani din municipiul Ploieşti.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea preleveării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru sâvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Tot ieri, în jurul orei 23:40, poliţiştii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe DN 1B, în localitatea Valea Călugărească, au oprit un autoturism, care a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 91 km/h.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unu bărbat în vărstă de 41 de ani din judeţul Mureş, iar cu ocazia verifcărilor în bazele de date s-a constatat faptul că acesta figura cu permisul de conducere cu restricţii: REŢINUT.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori cărei exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 1.20 , poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova în timp ce executau serviciul de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier în localitatea Comarnic, pe DN1-E60 au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat, ce se deplasa pe sensul de mers Braşov către Ploieşti.

 

Fiindu-i solicitate documentele personale şi ale autoturismului acesta a prezentat pentru control dovada înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulaţie, stabilindu-se faptul că dreptul de conducere al autovehiculelor pe drumurile publice este suspendat pe o perioadă de 90 de zile.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcoltest, rezultatul fiind 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Bucureşti i-a fost întocmit dosarul penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

În jurul orei 2.50, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.7 de poliţie Rurală Cocorăştii Colţ, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în comuna Şirna au observat un autoturism, care circula către DJ101A.

Cu ocazia controlului a fost identificat conducătorul auto, în persoana unui bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Periş, judeţul Ilfov.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, ocazie cu care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de mostre biolegice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

În urma administrării probatoriului, conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 de ore.

Infracţiune constatată de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase

La data de 11 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat pe raza satului Ghighiu, respectiv pe acostamentul din partea dreapta a drumului comunal, un bărbat care deţinea articole pirotehnice într-o autoutilitară, fără a fi autorizat în acest sens.

Cu ocazia examinării articolelor pirotehnice identificate în autoutilitara mai sus menţionată, au fost identificate 6 colete, având cantitatea de aproximativ 200 de kg, ce conţineau articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 15.000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, articolele pirotehnice fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

La data de 11 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Fulga, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au procedat la verificarea deţinătorilor de arme, din satul Fulga de Sus.

Cu ocazia controlului la un cabinet veterinar, poliţiştii au constatat faptul că medicul veterinar ar fi decedat la data de 3 octombrie 2017, fiind deţinătorul unui asomator de animale, iar soţia acestuia nu a predat arma către un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la decesul deţinătorului de drept.

În baza celor constatate, asomatorul de animale şi cartuşele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor.