
În perioada 23 – 24 septembrie, pompierii din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 46 misiuni, din care 12 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 31 urgenţe medicale şi 3 alte misiuni de îndrumare şi control.
Echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea a 2 incendii, precum şi în alte 8 intervenţii în sprijinul comunităţilor, cum ar fi: deblocare persoane din locuinţe, salvare animale etc.
30 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD. Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 3 accidente rutiere în urma cărora nu au fost înregistrate victime.
Locuinţă mistuită de flăcări!
Aseară, în jurul orei 23:11, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sinaia au fost în alertă după ce un incendiu violent a cuprins o locuinţă din localitatea Buşteni. La faţa locului au fost mobilizate operativ trei autospeciale de stingere, 1 autoscară şi 1 ambulanţă.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă, pe o suprafaţă de aproximativ 45 mp, cuprinzând obiectele de mobilier şi electrocasnice.
Flăcările au pornit din cauza unui cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deterioarată ca urmare a unei acţiuni mecanice ori fizice.
Foto ilustrativ