IJP PRAHOVA.BULETIN DE PRESĂ.8 septembrie 2021
 
Combaterea activităţilor ilicite în domeniul silvic
 
Ieri, în intervalul orar 17:00-18:00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au desfăşurat o acţiune pe raza cartierului Bereasca, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier, privind verificarea deţinerii, transportului şi comercializării ilicite a materialului lemnos. 
Cu această ocazie, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 de lei şi a fost confiscată cantitatea de 1.88 mc de cherestea răşinoase, în valoare de 2.700 de lei. 
 
Exemplu: 
În cadrul acţiunii, un bărbat a fost depistat pe starda Ştrandului din municipiu, în jurul orei 17:30, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 1.88 mc de cherestea răşinoase, fără a deţine aviz de însoţire valabil. 
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional,şi totodată a fost dispusă măsura confiscării materialului lemnos. 
 
Atenţie la regimul armelor şi muniţiilor
 
La data de 7 septembrie a.c., poliţiştii Staţiunii Sinaia s-au sesizat din oficiu despre faptul că un bărbat, de 59 de ani, din Sinaia, a săvârşit o abatere la regimul armelor şi muniţiilor. 
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza planului privind creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi verificarea deţinătorilor legali de arme şi muniţii neletale supuse autorizării, efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, s-a constatat faptul că la verificarea unui bărbat care deţinea o armă neletală în baza unui certificat de deţinător, acesta îşi schimbase domiciliul.  
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul a transportat fără drept arma neletală, de la adresa menţionată în certificatul de deţinător la noua adresă de domiciliu. 
În continuare vor fi efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”.
 
 
Un bărbat aflat sub influenţa alcoolului a produs un accident rutier
 
La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 15:30, poliţiştii Biroului Rutier Ploieşti au fost sesizati despre faptul că pe Strada Găgeni din municipiu,  s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto implicaţi s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au procedat la testarea alcoolscopică a conducătorilor auto, rezultatul fiind pozitiv în cazul unuia dintre ei, un bărbat în vârstă de 58 de ani, pentru care aparatul a indicat concentraţia de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
 
Foto cu caracter ilustrativ