BULETIN DE PRESĂ.IJP PRAHOVA.28.08.2021
 
Cercetat pentru furt calificat
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei de Poliţie nr.4 Ploieşti au identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Ploieşti, bănuit de comiterea mai multor  infracţiuni de furt calificat, fapte comise în perioada iunie-august a.c.
În fapt, acesta ar fi sustras un număr de 7 biciclete din interiorul unei uscătorii şi din scările mai multor blocuri de pe raza municipiului Ploieşti. 
În vederea probării activităţii infracţionale, ieri, 27 august a.c., poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie,  unde au fost identificate şi ulterior ridicate două biciclete.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Depistaţi în trafic băuţi sau sub influenţa substanţelor psihoactive  
La data de 27 august a.c., în jurul orei 10:45, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, au fost sesizaţi despre faptul că pe raza localităţii Loloiasca a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au procedat la testarea alcoolscopică a conducătorilor auto implicaţi în eveniment, rezultatul fiind negativ în ambele cauzuri. Întrucât unul din conducători avea un comportament agitat, a fost testat cu aparatul DrugTest, care a rezultat valoare pozitivă, indicând prezenţa unor substanţe ce ar putea avea un efect psihoactiv în organism, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
Şi în această cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducera unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
 
Tot ieri(vineri), un alt bărbat a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice,  pe strada Victoriei din staţiunea Buşteni, în jrul orei 15:45. 
Conducatorul auto a fost oprit pentru control, după ce poliţiştii au observat că autoturismul se deplasa sinuos, iar la înmânarea documentelor, aceştia au observat că bărbatul emana halenă alcoolică.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauza, a fost întocmit dosar penal pentru conducere unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
 
Aseară (vineri seara), în jurul orei 23:50, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe Şoseaua Vestului din municipiu, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Ploieşti au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat. 
Întrucât bărbatul prezenta o stare de nelinişte şi de agitaţie, a fost testat cu aparatul DrugTest care a înregistrat o valoare pozitivă la consumul de cocaină. În urma rezultatului, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. 
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive. 
În noaptea de 27/28 august a.c., în jurul orei 01:00, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Floreşti, în timp ce-şi desfăşurau atribuţiile de serviciu, pe raza comunei Măgureni, au oprit pentru control, un autoturism care circula pe Dj 145 din direcţia centru Măgureni către Floreşti. 
Întrucât conducătorul autoturismului, un bărbat domiciliat în comuna Floreşti, emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. 
Acţiune a Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu au desfăşurat ieri, 27 august a.c., o acţiune de verificare  a activităţilor ilicite rezultate din operaţiunile cu autovehiule dezmembrate sau scoase din uz, verificând trei societăţi comerciale autorizate pentru dezmembrarea de autovehicule de pe raza comunelor Blejoi şi Berceni. 
Cu ocazia verificării unui agent economic din localitatea Blejoi, s-a constatat faptul că, administratorul societăţii a preluat tot ieri, un autoturism spre dezmembrare, deşi avea autorizaţia de mediu suspendată din luna martie 2021. 
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,, Continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau a autorizaţiei, respective a autorizaţiei integrate de mediu.”
 
Foto cu caracter ilustrativ