SINTEZĂ ACTIVITĂŢI DESFAŞURATE DE POLIŢIŞTII LOCALI ÎN PERIOADA 09-15 AUGUST 2021
 
Acţiuni ordine publică şi intervenţie rapidă
 
Acţiuni de control desfăşurate în mijloacele de transport în comun 
În perioada 09-13 august 2021, în intervalul orar 18:00-24:00, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfăşurat acţiuni de control în mijlocale de transport în comun pe traseele T.C.E. 101 şi 102, precum şi la terminalele acestora, fiind legitimate 52 de persoane, dintre care 24 au fost atenţionate verbal, iar 28 au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2060 lei pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, ordine şi linişte publică, pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru acte de identitate expirate.
De asemenea, în data de 13 august 2021 poliţiştii locali au desfăşurat la terminalul de microbuze din strada Cameliei (zona McDonald’s Nord), o acţiune de control privind respectarea normelor de convieţuire socială şi curăţenia localităţii. Astfel, au fost legitimate 14 persoane, dintre care 4 atenţionate verbal şi 10 sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 3800 lei. 
         În perioada 09-15 august 2021 Serviciul Ordine Publică a acţionat în permanenţă conform atribuţiilor pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă normele legale, fiind întocmite 183 procese – verbale de constatare a contravenţiei, în valoare totală de 37.030 lei şi legitimate 432 persoane.
În perioada de referinţă poliţiştii locali din cadrul Birourilor de Intervenţie Rapidă au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2400 lei.
 
Resturi de materiale de construcţii transportate cu un vehicul
În data de 15 august 2021, în timpul patrulării pe str. G-ral Ion Dragalina, un echipaj auto s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că la intersecţia cu str. Transilvaniei, două persoane transportau cu un căruţ resturi din materiale de construcţii, cu intenţia de a le abandona în zonă (recent salubrizată). Persoanele au fost legitimate, iar deţinătorul vehiculului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a vehiculului folosit.
 
Protecţia mediului
           Au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 42.000 lei de către poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului în perioada de referinţă pentru:
- neefectuarea curăţeniei şi igiena căilor publice de către operatorul serviciului de salubrizare;
- neasigurarea prestării serviciului de salubrizare, conform prevederilor contractuale şi regulamentului de salubrizare;
- nerespectarea graficului de evacuare a deşeurilor menajere;
- depozitarea materialelor de construcţii pe domeniul public;
- neîncheierea contractelor pentru prestarea serviciului de salubrizare.   
 
Disciplină în construcţii, afişaj stradal   
  În perioada 09-13 august 2021 au fost aplicate 5 sanctiuni contravenţionale în valoare totală de 8200 lei de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcţii, Afişaj Stradal şi Protecţia Mediului,  pentru următoarele nereguli constatate în urma acţiunilor de control desfăşurate:
nesemnalizarea corespunzătoare a lucrărilor executate pe domeniul public – str. Ştefan Greceanu,      bl. K6, K7 şi K8;
abandonarea de materiale de construcţii pe domeniul public – str. Alba Iulia, nr. 114;
lipirea de afişe publicitare în alte locuri decât cele autorizate – staţie T.C.E. – B-dul Republicii - zona Palatului Culturii;
rezervarea de locuri de parcare pe domeniul public cu dispozitive fără aprobările legale – str. Alba Iulia.
 
Circulaţie pe drumurile publice
          În perioada 09-15 august 2021, poliţiştii locali cu atribuţii pe linie de circulaţie rutieră, au verificat conform atribuţiilor legale, un număr de 113 conducători auto, dintre care 76 au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 17.910 lei, fiind asigurate totodată şi măsuri specifice la 4 accidente rutiere soldate cu pagube materiale.
 
Prin acţiunile întreprinse, Poliţia Locală Ploieşti îşi doreşte să creeze un climat de siguranţă, ordine şi confort pentru ploieşteni.
Vă stăm permanent la dispoziţie prin Dispeceratul instituţiei, la numerele de telefon 0244/954 şi 0244/513255, precum şi prin intermediul adresei de e-mail: office@polocploiesti.ro .
Sursa:Comunicat Politia Locala Ploiesti