BULETIN INFORMATIV ISU PRAHOVA.3 august 2021
 
În perioada 02 – 03 august, pompierii din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 32 misiuni, din care 9 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 22 urgenţe medicale şi o altă misiune de îndrumare şi control. Echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea a 4 incendii, precum şi în alte 4 intervenţii în sprijinul comunităţilor, cum ar fi: deblocare persoane din locuinţe, salvare animale etc. 23 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la un accident rutier produs în localitatea Bucov, în care au fost implicate 2 autoturisme cu 3 ocupanţi. Unul dintre aceştia a fost asistat medical, însă a refuzat transportul la spital.
Pompierii militari au fost în alertă după ce un incendiu a cuprins compartimentul motor al unui buldoexcavator aflat în Valea Bobului din localitatea Urlaţi. Conducătorul auto a reuşit să iasă la timp din turism fără a fi rănit. La faţa locului au fost mobilizate o maşină de stingere şi o ambulanţă SMURD. Se pare că focul a pornit din cauza unui cablu electric defect neizolat corespunzător.  
Atenţie: incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la gospodăriile populaţiei, punând în pericol viaţa şi bunurile cetăţenilor!
Reamintim prahovenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu stricteţe a măsurilor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor.
În condiţiile în care se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor măsuri:
Condiţii meteorologice fără vânt;
Parcelarea miriştii în suprafeţe de maxim 10 ha, prin fâşii arate;
Izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
Asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
Asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a suprafeţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
Asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.