Sinteză activităţi Poliţia Locală Ploieşti  26 iulie - 01 august 2021
 
Amenzi protecţia mediului
Poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului au aplicat în cursul săptămânii 26 – 30 iulie 2021, un număr de 17 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 34.200 lei, dintre care 12 amenzi în valoare de 30.000 lei au fost aplicate operatorului de salubritate  pentru neasigurarea prestării serviciului de salubrizare conform prevederilor contractuale şi regulamentului de salubrizare, pentru nerespectarea graficului de evacuare a deşeurilor menajere şi asimilabile acestora, pentru neefectuarea curăţeniei şi igiena căilor publice, precum şi pentru neasigurarea containerelor în funcţie de cantitatea de deşeuri generată de producători în urma reamenajării interioare şi/sau exterioare a locuinţelor.
Acţiuni în parcuri
În zilele de week-end, poliţiştii locali au continuat desfăşurarea acţiunilor în zonele publice de agrement,  care au avut ca scop prevenirea, combaterea, depistarea şi sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum şi a curăţeniei localităţii.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, atât echipaţi cu uniforma de serviciu şi mijloacele din dotare, cât şi în civil, precum şi cei din Birourile de Intervenţie Rapidă, au patrulat în zona parcurilor şi a locurilor de joacă pentru copii, cu preponderenţă în zona Parcului ”Regele Mihai I al României”,  parcul situat vis-à-vis de Kaufland Vest, parcul din zona blocului nr. 26 strada Mărăşeşti, Parcul McDonald’s Nord, parcul situat pe strada Andrei Mureşanu, parcul din str. Trotuş, parcurile din zona centrală, etc.). 
În urma acţiunilor desfăşurate, au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.325 lei, după cum urmează :
Pentru abandonarea de deşeuri menajere şi asimilabile acestora pe domeniul public (ambalaje, coji de seminţe) – 21 sancţiuni contravenţionale
Pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice – 17 sancţiuni contravenţionale
Pentru încălcarea prevederilor legale privind consumul produselor din tutun – 10 sancţiuni contravenţionale
Pentru  scăldatul şi spălatul de către persoanele fizice în lacurile amenajate în parcuri şi grădini publice – 9 sancţiuni contravenţionale
Prin acţiunile întreprinse, Poliţia Locală Ploieşti îşi doreşte să creeze un climat de siguranţă, ordine şi confort pentru ploieşteni.
Vă stăm permanent la dispoziţie prin Dispeceratul instituţiei, la numerele de telefon 0244/954 şi 0244/513255, precum şi prin intermediul adresei de e-mail : office@polocploiesti.ro.
Şicanare în trafic
Duminică, 01 august 2021, în jurul orelor 20.40, un echipaj auto al Poliţiei Locale Ploieşti care executa serviciul de patrulare, a observat un incident între doi conducători auto, la intersecţia str. Gh. Lazăr cu B-dul Republicii. Conducătorul unui autoturism marca SAB a blocat accesul altui autoturism, marca Opel, iar din prima maşină au coborât trei persoane care s-au îndreptat ameninţător către şoferul celui de-al doilea autoturism. 
Poliţiştii locali au intervenit pentru aplanarea conflictului, au procedat la încătuşarea celor trei persoane recalcitrante, solicitând sprijinul echipajului de intervenţie al Poliţiei Locale, cât şi al lucrătorilor din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie. 
Persoanele în cauză au fost conduse la Sectia nr.1 Poliţie pentru continuarea cercetărilor.