
Bărbat recalcitrant
Marţi, 13.07.2021, în jurul orei 17.00, în timp ce executa serviciul de patrulare în zona de sud a municipiului, un echipaj din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti a observat pe Bulevardul Independenţei un bărbat agitat, care arunca cu pietre şi bucăţi de lemn în direcţia persoanelor care tranzitau zona, existând riscul să îi lovească.
Poliţiştii locali au procedat la legitimarea individului în persoana numitului P.V., de 41 ani, care a devenit recalcitrant, cu proferarea de expresii jignitoare la adresa acestora. La faţa locului s-a prezentat şi echipa de intervenţie rapidă din cadrul instituţiei, care a recurs la imobilizarea bărbatului agresiv.
Deoarece individul prezenta semnele unei persoane cu afecţiuni psihice, poliţiştii locali l-au transportat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a fost preluat pentru investigaţii medicale.
Furt de motorină din maşina de serviciu
În data de 14 iulie 2021, în jurul orei 06.30, o patrulă a Poliţiei Locale Ploieşti a depistat pe strada Mihai Bravu, sub podul din vecinătatea fostei fabrici Feroemail, un bărbat care sustrăgea motorină din rezervorul unui autotren, înmatriculat în judeţul Ilfov.
Carburantul era transferat cu ajutorul unui furtun, lung de cca 2 metri, într-un recipient din plastic cu volumul de 20 litri.
Poliţiştii locali au acţionat în vederea legitimării bărbatului, în persoana numitului P.J., de 65 ani, cu domiciliul în judeţul Buzău, fiind angajatul unei societăţi care se ocupă cu transportul de produse lactate. Şoferul a declarat că motorina sustrasă intenţiona să o folosească în interes personal.
Suspectul şi bunurile găsite asupra sa au fost predate lucrătorilor Secţiei nr. 4 a Poliţiei Municipiului Ploieşti, în vederea continuării cercetărilor în cauză.
SUSTRAGERE DE APĂ DIN REŢEAUA PUBLICĂ
Marţi, 13 iulie 2021, în jurul orelor 14:00, poliţiştii locali au fost sesizaţi de către reprezentanţi ai societăţii Apa Nova Ploieşti, cu privire la faptul că pe strada Ghighiului, în zona Hipodrom, o autocisternă este conectată la un hidrant, fiind alimentată, în mod ilegal, din reţeaua publică de apă a municipiului.
În locaţia indicată s-a deplasat de urgenţă un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică, precum şi poliţiştii locali din structura de Intervenţie Rapidă care, în urma verificării zonei, au depistat un autocamion marca Iveco ce transporta o benă metalică dotată cu sisteme de racordare la reţeaua de apă.
Poliţiştii locali au procedat la legitimarea persoanelor aflate în cabina autocamionului, care au fost identificate ca fiind numiţii C.G., în vârstă de 58 de ani, C.V., de 37 ani şi D.G., 43 de ani, angajaţi ai unei societăţi comerciale din judeţul Vâlcea.
Cele trei persoane au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 1000 lei fiecare, pentru "colectarea în cisterne particulare a apei potabile de la sursele publice", faptă prevăzută de art. 8.1. pct. 22 din H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploieşti, precum şi constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii.
S-a solicitat prezenţa la faţa locului a poliţiştilor din cadrul Secţiei nr. 4 Ploieşti, care au preluat persoanele în cauză pentru continuarea cercetărilor în cauză.