Buletin de presă IJP Prahova.13 iulie 2021

 

Minor cercetat pentru furtul unui portofel dintr-un autoturism
 
La data de 12 iulie a.c., în jurul orelor 13.20, la sediul Poliţiei Oraşului Mizil, s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Fântânele, care a declarat faptul că în jurul orei 7.30 şi-a parcat autoturismul pe strada Bulevardul Gării din oraşul Mizil, fără a-l asigura, iar când s-a întors, a constatat că din interiorul acestuia îi lipsea portofelul pe care îl avea la vedere, poziţionat între scaunele din faţă, în care avea documente personale şi suma de 100 de lei. 
În baza cercetărilor efectuate, poliţiştii oraşului Mizil au reuşit identificarea persoanei bănuite, stabilind că este vorba despre un minor în vârstă de 13 ani, care a recunoscut cele întâmplate, restituind bunurile persoanei vătămate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Poliţiştii vin cu următoarele recomandări: 
Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare, chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp.
În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor.
Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet.
Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis.
 
Infracţiuni la regimul rutier
 
La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 01:00, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de poliţie Floreşti, au oprit pentru control un autoturism candus de un bărbat din comuna Floreşti. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat fapul că bărbatul figurează ca având permisul de conducere cu restricţii-suspendat, şi totodată, termenul de valabilitate al  Inspecţiei Tehnice Periodice expirat.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. 
 
În aceeaşi noapte, în jurul orei 02:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Slănic, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat domiciliat în comuna Ştefeşti. Întrucât conducătorul auto, emana o puternică halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea alcoolscopică pe care acesta a refuzat-o, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Foto cu caracter ilustrativ