IJP PRAHOVA.BULETIN DE PRESĂ.24 MAI 2021
CERCETAŢI PENTRU INFRACŢIUNI LA REGIMUL RUTIER
 
Sâmbătă, în jurul orei 13:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Slănic, au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe raza comunei Aluniş. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior bărbatul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de moste biologice. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Duminică, în jurul orei 14:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 1A, pe raza localităţii Corlăteşti, s-a produs un accident cu pagube materiale în care au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre conducătorii auto implicaţi nu ar fi oprit la locul producerii accidentului. În urma verificărilor, poliţiştii au identificat şi depistat cel de-al doilea conducător auto implicat, în persoana unui bărbat de 35 de ani care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei. În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.
 
La data de 24 mai a.c, în jurul orei 03:00, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Blejoi au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe strada Iuliu Maniu, din comuna Bucov. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 2,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
 
Foto: IPJ Prahova/Politia Romana