ISU PRAHOVA.BULETIN INFORMATIV.18 mai 2021
 
În perioada 17 – 18 mai, pompierii din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 39 misiuni, din care 8 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 29 urgenţe medicale şi 2 activităţi de îndrumare şi control. Echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea a 2 incendii, precum şi în alte 3 intervenţii în sprijinul comunităţilor, cum ar fi: deblocare persoane din locuinţe, salvare animale, asistenţă persoană etc. 
29 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD. Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 3 accidente rutiere, fără a fi înregistrate victime.
Un început de incendiu a cuprins cauciucurile si puntea din spate a unei cisterne de 24 de tone încărcată cu biodiesel. Evenimentul a avut loc luni, în jurul orei 14:32. La faţa locului au fost mobilizate operativ 4 maşini de stingere, 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă şi 1 ambulanţă SMURD. Focul a cuprins cauciucurile cisternei, precum şi materialele de cauciuc şi plastic de la cele trei punţi, fără a fi afectată încărcatura.
Incendiul a izbuncit, cel mai probabil, din cauza efectului termic, respectiv supraîncăzirea sistemului de frânare.
Un groaznic accident rutier a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 08:13, pe DN1 la ieşire din Nistoreşti către Comarnic. În eveniment au fost implicate 2 autoturisme cu 7 persoane. În urma impactului extrem de violent 5 persoane au rămas încarcerate şi 2 au fost rănite. Salvatorii au acţionat pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate. Imediat după impact, 3 tineri de 18, 20 şi 21 de ani şi-au pierdut viaţa. Alte 2 persoane de 31 şi 43 de ani au fost găsite în stop cardio-respirator şi în ciuda eforturilor salvatorilor acestea au fost declarate decedate de către  medicul sosit la locul intervenţiei.
Alte două persoane au fost rănite, o femeie de 33 de ani care prezenta traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abominal şi alte două fracturi şi a fost transportată cu elicopterul SMURD la un spital din capitală. O altă victimă, respectiv un bărbat de 34 de ani prezenta un traumatism cranio-cerebral minor şi traumastism la un genunchi fiind transportat la UPU Ploieşti de către ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă.
La faţa locului au fost mobilizate operativ 1 maşină de stingere, 3 maşini de descarcerare, 4 ambulanţe SMURD, din care 1 de terapie intensivă mobilă şi 3 ambulanţe SAJ.