BULETIN INFORMATIV ISU PRAHOVA. 14 mai 2021
 
În perioada 13 – 14 mai, pompierii din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 38 misiuni, din care 7 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 29 urgenţe medicale şi 2 activităţi de îndrumare şi control. Echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea unui incendiu, precum şi în alte 6 intervenţii în sprijinul comunităţilor, cum ar fi: deblocare persoane din locuinţe, salvare animale, asistenţă persoană etc. 
27 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD iar alte 2 şi-au pierdut viaţa din cauza unor afecţiuni medicale.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 6 accidente rutiere, în urma cărora 2 persoane au fost rănite şi transportate de urgenţă la spital.
Misiuni relevante
Locomotiva unui tren Regio Călatori care circula pe ruta Braşov-Bucureşti a fost cuprinsă de un incendiu în această dimineata, în jurul orei 06:11, în apropierea Gării Sinaia. 
Incendiul, se manifesta cu fum dens şi a apărut la locomotiva trenului Inter Regio 1603, care circula pe ruta Braşov-Bucuresti, cu trei vagoane în componenţă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a trimis la faţa locului două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. 
La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la compartimentul motor. Preventiv, au fost evacuaţi cei aproximativ 10  călători, care au fost în afara oricărui pericol, aceştia fiind preluaţi de o altă garnitura feroviară. 
Se pare ca focul a pornit de la un un trasformator.
În această dimineaţa, în jurul orei 06:23, pe DN1 A în dreptul localităţii Cheia a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o autocisternă şi un autotren. 
În urma impactului violent, şoferul cisternei în vărstă de 56 de ani a rămas încarcerat, fiind extras în cel mai scurt timp de către echipajul de descarcerare sosit la locul evenimentului. Acesta prezenta un traumatism la unul dintre membrele inferioare, fiind transportat de urgenţă la spital. Cisterna de 21 de tone de motorină şi 3 de benzină nu a fost afectată. 
În miez de noapte, în jurul orei 03:18, în localitatea Izvoarele, un autoturism a fost cuprins de un incendiu. 
La faţa locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Flăcările au cuprins bancheta din spate, tapiteria plafonului, scaunele din faţă şi uşile. Cauza incendiului este în curs de stabilire.