IPJ PRAHOVA.BULETIN DE PRESĂ.8 aprilie 2021
 
INFRCŢIUNI LA REGIMUL RUTIER
La data de 07 aprilie a.c., în jurul orei 07:00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Valea Călugărească au oprit, pentru control, un autoturism condus de o persoană de sex masculin. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În aceeaşi zi, în jurul orei 20:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Băicoi au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat care se deplasa pe strada Independenţei  din oraşul Băicoi. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pe teritoriul României. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
CERCETAT PENTRU DEŢINERE  ILEGALĂ DE ARMĂ
La data de 07 aprilie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Sinaia s-au sesizat, din oficiu, în urma unui control pe linia respectării regimului armelor şi muniţiilor, despre faptul că un bărbat domiciliat în oraşul Sinaia, deţine fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării.  Arma a fost ridicată de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării. 
ACŢIUNE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII COVID-19 PE RAZA JUDEŢULUI PRAHOVA
   În ultimele 24 de ore, aproximativ 100 de poliţişti, au acţionat pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  Au fost verificate peste 850 de obiective/locaţii (societăţi comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări) si au fost verificate peste 170 de autovehicule. În ultimele 24 de ore, pentru neregulile constatate au fost aplicate aproximativ 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 12.000 de  lei.
În continuare, poliţiştii, împreună cu celelalte structuri ale MAI şi instituţii cu atribuţii de control, vor acţiona, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Foto cu caracter ilustrativ