Comunicat DSP  . În judetul Prahova nu a ajuns nicio doză din lotul de vaccinuri AstraZeneca

Potrivit unui comunicat al DSP Prahova,in judetul nostru  în depozitele sau centrele de vaccinare  nu a ajuns nicio doză din lotul de vaccin ”suspect” AstraZeneca ABW 2856 retras de pe piaţă în urma unor morţi suspecte în Italia.

„În Prahova nu a fost distribuit şi nici folosit vaccinul de la AstraZeneca supus carantinării acum din lotul ABW 2856” au transmis reprezentanţii DSP Prahova.

Reamintim că 77.049 de doze de vaccin anti-covid AstraZeneca din lotul ABV 2856,  pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării din cauza unor morţi suspecte au fost administrate deja în România.

Autorităţile din România au hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenţiei Europene a Medicamentului. Vorbim de 4257 de doze din lotul respectiv, care au fost ”carantinate”. (detalii AICI)

În schimb, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, susţine că cei care au primit deja prima doză din lotul ”suspect” nu au de ce să îşi facă griji.

“Evenimentele trombotice presupun apariţia cheagurilor de sânge şi pot cauza consecinţe medicale în funcţie de localizarea acelui cheag. Din acest punct de vedere, nu avem o atitudine particulară pentru persoanele vaccinate atât cu dozele din lotul 2856 cât şi cu cel din celelalte tipuri de vaccinuri.

Din punct de vedere statistic, ca şi în populaţia generală nevaccinată, există probabilităţi diferite de apariţie a unor evenimente cardiovasculare, neurologice. În România, principala cauză de mortalitate este reprezentă de afecţiunile cardiovasculare.

 

Din toate aceste motive şi având în vedere frecvenţa acestor evenimente raportate, centralizat la nivel european, nu arată o incidenţă mai crescută decât se întâmplă în mod obişnuit în rândul populaţiei. Nu este nevoie la acest moment de o conduită particulară pentru aceste persoane deja vaccinate.

Sursa:www.observatorulph.ro/DSP Prahova 

Foto cu caracter ilustrativ