Acţiuni tematice desfăşurate de poliţiştii locali

Poliţia Locală Ploieşti prin Serviciul Ordine Publică a intensificat activităţile de patrulare în incinta zonelor de agrement aflate pe raza municipiului, în timpul verii riscul producerii unor evenimente nedorite şi abandonării deşeurilor în locurile publice fiind mai ridicat. Astfel, poliţiştii locali au sancţionat persoanele depistate în timp ce aruncau cojile de seminţe pe domeniul public, se scăldau în fântânile arteziene şi lacurile amenajate pe spaţiile verzi  sau fumau în zona locurilor de joacă pentru copii.

Totodată, poliţiştii locali au constatat şi sancţionat numeroase fapte contravenţionale săvârşite pe raza municipiului, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice, consum de alcool pe domeniul public, deţinerea de acte de identitate expirate, abandonul deşeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, circulaţia cu atelaje hipo pe alte trasee decât cele stabilite de Consiliul Local Ploieşti, precum şi nerespectarea prevederilor art. 111 şi 142 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulaţia pe drumurile publice.  De asemenea, s-a acţionat pentru stoparea fenomenului cerşetoriei prin sancţionarea persoanelor care apelează în mod repetat la mila cetăţenilor, monitorizând intersecţiile şi sensurile giratorii.

Astfel, în perioada 17 – 20 iulie 2017, poliţiştii locali au aplicat un număr total de 151 sancţiuni contravenţionale persoanelor care au fost depistate săvârşind fapte de încălcare a normelor de convieţuire socială, cu o valoare de 36.955 lei.

 

            Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie pe Drumurile Publice au efectuat în cursul zilei de miercuri,19.07.2017, o serie de controale specifice cu privire la respectarea prevederilor legale atât de operatorii de transport marfă, cât şi de cei care se ocupă cu transportul de persoane cu microbuze sau autobuze.

Acţiunile de verificare s-au desfăşurat pe străzile Democraţiei, Sondelor, Nucilor, Depoului şi Şoseaua Vestului.

Astfel, au fost controlaţi un număr de 76 conducători de autovehicule, fiind aplicate un număr total de 37 sancţiuni contravenţionale cu o valoare de 8750 lei.

Şoferii amendaţi s-au făcut vinovaţi de încălcarea prevederilor art. 12 din H.C.L. nr. 131/2011 privind reglementarea circulaţiei pe raza localităţii a autovehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, precum şi a menţiunilor pct. 2 art. 12.1 din H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului, respectiv circulaţia autovehiculelor pe alte trasee decât cele stabilite şi lipsa autorizaţiei de circulaţie eliberată de Primăria Municipiului Ploieşti.